Deviza mea - CPN! Cunoaşte şi Protejează Natura, dar învaţă-i şi pe alţii s-o facă!

yveshoza@yahoo.com

   yves hoza

     Pledoarie pentru ornitologie

     ... Cred într-adevăr că, observarea şi înţelegerea păsării libere în starea ei naturală, în sălbăticie, contribuie la fericirea vieţii noastre. Dar pentru a le iubi cu adevărat, trebuie să le cunoaştem şi să le înţelegem fără a le perturba. Înţelegând păsările, ne vom înţelege mai bine semenii, iar atunci când se va întâmpla aceasta, (noi ornitologii sperăm să nu fie prea târziu) deasupra pământului va strălucii lumina albă şi paşnică a Porumbelului

     O scurtă caracterizare

     Sunt un dascăl cu 33 de ani de experienţă didactică, modest culegător de plante medicinale, degustător de ciuperci şi cunoscător al muntelui, un ornitolog veteran, îndrăgostit de natură şi literatură, fără talente deosebite de organizator, un om care cultivă prietenia ca pe o floare rară. Doresc să rămân un învăţător cu deschidere spre idei şi lucruri noi, dezinvolt în studii şi proiecte naturaliste, plin de pricepere didactică, nerv ornitologic şi spirit inventiv. Gândesc să adaug o picătură de pasiune şi talent întru protecţia naturii, a păsărilor şi a florilor în marele ocean al educaţiei ecologice, pentru toţi cei pasionaţi de natură

        Prefaţă cu aripioare mov

        "Eu nu sunt urmaşul lui Balzac, sunt un copil de-al lui Creangă!" răsună vocea poznaşă a lui Ilie Hoza la telefon. Auzindu-i glasul, parcă-l văd în carne şi oase lângă mine. Aceeaşi vivacitate, acelaşi spirit viu, debordând de fantezie. Ilie Hoza sau Yves Hoza, cum e alintat de mulţi, a fost de acord să ne împărtăşească, special pentru Cluj Web Story, frânturi din spectacolul de frumuseţe şi culoare al fluturilor pe care-i fotografiază în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Lansăm astfel o serie de articole presărate cu umor şi purtate spre voi pe aripioare mov.

        Ne-am cunoscut acum câţiva ani, la Maieru. Pe atunci lansase volumul de poezii "Scrisori pe scobitori". Ilie Hoza este învăţător în satul Anieş, comuna Maieru din judeţul Bistriţa-Năsăud, fotograf, ornitolog si poet.

        S-a născut la 5 octombrie 1957 în comuna Maieru din judeţul Bistriţa Năsăud, iar de patruzeci de ani pune condeiul în mână şi iniţiază într-ale cunoaşterii copilaşii de pe meleagurile natale. Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi Membru de Onoare al Societăţii Ornitologice Române, fiind autorul volumelor Trăistuţa cu flori de leac, 5 anotimpuri, Scrisori pe scobitori si al Ghidului păsărilor (ornitofauna) din Parcul Naţional Munţii Rodnei.

        Ilie Hoza scrie pentru ziarul local Cuibul Visurilor (http://www.cuibulvisurilor.ro/, publicaţie editată de Complexul Muzeal Bistriţa si Consiliul Local Maieru), pentru revista Societăţii Ornitologice Române, Despre păsări şi este autor şi editor pe site-ul Natura Nord (http://www.scatiii.ro/naturanord/) unde se prezintă astfel:

        "Sunt un dascăl (...), modest culegător de plante medicinale, degustător de ciuperci si cunoscător al muntelui, un ornitolog veteran, îndrăgostit de natură si literatură, fără talente deosebite de organizator, un om care cultivă prietenia ca pe o floare rară. Doresc să rămân un învăţător cu deschidere spre idei si lucruri noi, dezinvolt în studii si proiecte naturaliste, plin de pricepere didactică, nerv ornitologic si spirit inventiv. Gândesc să adaug o picătură de pasiune si talent întru protecţia naturii, a păsărilor si a florilor în marele ocean al educaţiei ecologice, pentru toţi cei pasionaţi de natură."

        1. Ce reprezintă fluturii pentru Dumneavoastră?

        Răspuns: Lepidopterele, fluturii, reprezintă grupul de nevertebrate cu cea mai mare atracţie pentru oameni, fiind deosebit de frumoşi, graţioşi, mulţi, iar uneori uşor şi frecvent observaţi. Pentru mine, fluturii înseamnă o "invenţie" a naturii în care zborul, culoarea, delicateţea şi fragilitatea sunt uimitor îmbinate. Câmpul este mai verde şi mai întins, văzduhul este mai adânc şi mai necuprins, viaţa noastră este mai plină, mai bogată, mai colorată datorită lor!

        2. Să surprinzi un fluture într-o fotografie, în toată splendoarea lui, nu e un lucru la îndemâna oricui. Necesită, cred, multă răbdare şi atenţie. Este fotografia un rezultant al muncii îndelungate îmbinată cu şansa unui moment, a unei clipe?

        Răspuns: Aţi prins bine dificultatea acestui act despre "imagine". Este nevoie de efort fizic, (de foarte multe ori uiţi să respiri, ori faci cârcei după minute lungi de încremenire), patienţă, ochi buni, (unele specii se camuflează foarte bine) şi şansa unei secunde magice. şi încă ceva. O imagine reuşită se alege dintre câteva zeci sau sute de fotografii.

        3. Există mii de specii de fluturi. Dintre ele, este vreuna preferată a lui Yves Hoza?

        Răspuns: Pe Terra se cunosc azi peste 180.000 de specii de fluturi, dintre care peste 90% aparţin celor nocturni. Imaginaţi-vă o sticlă de 1l. din care aveţi voie să beţi doar cât încape în dop. în România din cele peste 4.000 de specii cunoscute, 203 aparţin fluturilor diurni, iar în Munţii Rodnei au fost semnalate 105 specii. Recunosc că mi-e foarte greu să aleg, şi, cu siguranţă aş nedreptăţi mulţi fluturi superbi! Dacă ar fi totuşi să caut, să cercetez, să fotografiez o asemenea "dragoste zburătoare" aş alege ceva din familia Erebioare - Negriciosul din Sudeti, Erebia sudetica radnaensis, un negricios cu benzi portocalii sau roşcate, un fluture relativ rar din munţii noştri.

        4. Ce vă place la insecte şi la fluturi, în mod special?

        Răspuns: Marea lor diversitate şi adaptabilitate. Culori şi nuanţe pe care ochiul uman nu le poate distinge, dimensiuni micronice, de la câţiva milimetri, (microlepidoptere, sau coleoptere din familia curculionide), până la giganţii acestor popoare din ierburi: rădaşca, (Lucanus cervus, 9-10 cm), cel mai mare coleopter european ori, Ornithoptera alexandrae din Papua Noua Guinee, o specie rară şi frumos colorată a cărei anvergură a aripilor anterioare poate depăşi 25 de cm.(cât palma deschisă a unui adult). Fluturii au reuşit să cucerească toată planeta cu excepţia polilor, ei pot fi întâlniţi din cele mai aride deşerturi până în pădurile tropicale, iar pe verticală de la nivelul mării până la 6.000 de metri în Himalaya. La fluturi îmi mai place ceva. Frumoasele lor nume…feminine, (desigur la câteva specii): Aglaja, (Aglaia), Andromedae, Atalanta, Aurelia, Camilla, Circe, Daphne, Galathea, Ilia, Iolana, Lysandra, Lucina, Maera, Maturna opulenta, Niobe, Pandora, Roxelana, Selene, Thecla, Vanessa. Cum, ca să nu fac discriminări, există şi nume masculine coborâte de pe statui ori legende mitologice elene: Alexis, Apollo, Argus, Icarus, Orion, Osiris, Satyrus.

        5. Fluturii au denumiri populare în limba română din cele mai diverse. Ne puteţi da câteva exemple?

        Răspuns: Nu prea au, adică nu prea aveau. Denumirea ştiinţifică a grupului – Lepidoptera, derivă de la solzilor care, asemeni ţiglelor pe acoperiş, acoperă suprafaţa aripilor, numiţi în latină lepidos, ceea ce se traduce prin solzi. Denumirea ştiinţifică a fluturilor, precum a majorităţii fiinţelor vii cunoscute, se compune din două cuvinte, primul reprezintă genul, (cum ar fi pentru om, numele de familie), iar al doilea specia, (la om prenumele), care se scrie cu literă mică. Astfel fluturele coada-rândunicii se numeşte Papilio machaon (Papilio =genul, machaon=specia). "Pentru a înlătura acest deficit cultural – zice domnul profesor Laszlo Rakosy, autorul cărţii "Fluturii diurni din România" – pentru fiecare specie de fluture diurn prezent la noi în ţară, am propus o denumire populară, de cele mai multe ori legată de forma, culoarea, comportamentul sau planta pe care trăieşte specia respectivă." Câteva exemple:
        Colias croceus - Gălbiorul migrator
        Cupido minimus – Albăstrelul pitic
        Vanessa cardui – Fluturele de scaieţi
        Inachis io – Ochi de păun de zi
        Aglais urticae – Vulpea mic㠖 eu i-aş zice Urzicar!
        Argynnis paphia – Mantia împăratului
        Vanessa atalanta – Amiral
        Apatura iris – Irizantul mare
        Melitaea aurelia – Marmoratul Aurelia
        Maniola jurtina – Ochiul boului
        Erebia aethiops – Negriciosul tri-ocelat

        6. La şcoală aţi avut elevi care erau pasionaţi de fluturi, de insecte?

        Răspuns: Desigur! în fiecare generaţie (serie) de elevi am avut entomologi şi lepidopterologi. Curiozitatea, cărţile din biblioteca clasei, şansa observării păsărilor, insectelor, florilor în mediul lor natural cu toate simţurile şi nu doar teoretic, pasiunea unui bătrân dascăl pentru natură au fost poate atuuri importante pentru o parte din şcolarii mei. La acestea am adăugat todeauna lectura. Natura şi cultura sunt două cuvinte care rimează!

        7. Cum se reflectă simbolul fluturelui în cultura populară românească?

        Răspuns: Întrebarea ta îmi dă de gândit şi o să mă gândesc la o temă legată de simbolistica fluturilor în cultura populară românească. Există o mulţime de superstiţii legate de fluturi pe care le puteţi găsi cu mijloace internautice şi nu doresc să le copiez aici. în popor se spune că dacă vezi un fluture Cap de Mort (Acherontia atropos) nu este bine să-l omori deoarece acesta trebuie să ducă apa morţilor, iar dacă îţi intră un fluture în casă trebuie să te simţi binecuvîntat căci este sufletul cuiva din familie care a murit şi care se întoarce de dor. Pe de altă parte o superstiţie din popor spune că nu este bine să prinzi fluturi în mână deoarece colbul de pe aripi te poate orbi dacă îţi intră în ochi. Acest fapt nu este, oricum, recomandat deoarece fluturele nu mai poate să zboare dacă praful de pe aripi este îndepărtat. într-o străveche legendă românească fluturele era o fiinţă primordială. "Dintr-întîi era numai apă şî-ntuneric. Pe apă plutea o grămăjoară de spumă, iar în spuma ceea era un vierme şi un future. Fluturele a lepădat aripile şi s-a făcut om."

        Simbolul fluturaşului este întâlnit mai mult sau mai puţin stilizat în ceramica tradiţională, în piese vechi de artizanat: ţesături, piese de mobilier, pe cozile lingurilor pe care erau filigranate în lemn şi alte simboluri animaliere, instrumente muzicale şi probabil şi altele.

        8. Fluturii par a fi fiinţe foarte fragile. în ce constă puterea lor?

        Răspuns: În transcendenţă! În eterna lor putere de a "învia" în fiecare primăvară. în instinctul magic de a se transforma (chestia asta se numeşte metamorfoză!) din "vierme" în fiinţă aeriană şi diafană. Diferitele popoare, dar mai ales culturi au interpretat metamorfoza (adică stadiile: ou, larvă, pupă, fluture) ca o eliberare a sufletului din corsetul trupului după moarte. în Orientul îndepărtat, brahmanii cred şi azi că în fiecare fluture sălăşluieşte sufletul unui om, reîntors astfel pe Pământ. Poate forţa lor stă în această fragilitate care nu va dispare decât atunci când planeta va fi arsă şi otrăvită!

        9. Provocări ...altele decât fluturii?!

        Răspuns: Cartea cu cărăbuşi! O timidă traducere, nu foarte exhaustivă a ghidului "Coleopteres d’Europe" - un determinator francofon cu 800 de coleoptere, adică insecte cu o pereche de aripi chitinoase, (cărăbuşi, buburuze, carabi, gândaci-croitor, etc.), insecte fascinante prin diversitate, adaptabilitate şi interacţiunea lor cu alte specii.

        10. Dacă aţi descoperi o nouă specie???...

        Răspuns ...aceasta s-ar numi Erebioara aureliana, un fluture pentru fiul meu, Aurelian, un fluture pe care o să-l desenez pe-o coajă albă de mesteacăn!

        11. Surse bibliografice:

Ghidul fluturilor comuni din Parcul Naţional Munţii Rodnei - colectiv
Fluturii diurni din România - Laszlo Rakosy
Insectes de France et d'Europe - Michael Chinery
Guide des papillons d'Europe et d'Afrique - Tom Tolman & R. Lewington
COLLINS - Butterfly guide - Tom Tolman & R. Lewington

Reporter - Aurora Monica Oprişe

Dacă florile ar evada ...

        Poveste ri(t)mată

        O damă de la oraş, mă tot întreabă pătimaş. Unde sunt, încotro dispar, de ce n-am stare aici, pe facebuci, zice, unde-aiurea te tot duci?!
        Îi răspund în provensala c-aşa-i viaţa la ţară; simplă dar complexa: trebuie să caţi găinile de cu ou, să dai la porci, sa pui lapte-n blid la mâţ, să cobori în sat dup-un ciorap nou, să pregăteşti cina, să strigi peste gard dupa paprică la vecina, nu-i ca la oraş, unde nu eşti nici fruntaş, în urbe viaţa-i complicată şi stereotipă, te prinde rutina ca rugina pe dinauntru... deci, îi răspund într-o doară că merg cu don Chihote la moară, să-mi răsfir pletele chele în vânt, răbdări prăjite cu clătite să mănânc, singur să mă tulbur şi să cânt! Să fac şî io compot, cum pot...

Yves Hoza 28 Ianuarie 2018

        Visătorul zburător

        "...Ylie Hoza, şeful sectorului zburătoare şi nu numai un amestec de Gârleanu şi Topârceanu la un loc, omul cu care nu te poţi plictisi niciodată, causer redutabil, uneori imprevizibil, dar sufletist de clasă, e de-al casei pentru cele doua văi, Anieşul şi Valea Caselor."

Iacob Naroş, "Între noi, Visatorii" - Cuibul Visurilor nr. 5 (127), decembrie, 2017

        Joc cu diagonale sau MAREA importanţă a cuvintelor MICI!

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând diagonale SPRE Inima dumitale
Care se aseamănă c-o cărare
Ce mă duce tooot mai la vale

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând diagonale DINSPRE Inima dumitale
Care înseamănă un drum pietruit
Ce mă duce la suferit

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând diagonale LA Inima dumitale
Care seamănă-un ogor abia desţelenit
Ce mă duce la sporovăit şî spovedit

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând diagonale ÎN Inima dumitale
Care în-seamănă-un strat de măghiran
În grădiniţa mea verde de mai-an

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând diagonale CATRE Inima dumitale
Care este-un drum şerpuit
Unde eşti, când ai venit?!

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând diagonale UNDE-i Inima dumitale
Care este-o potecuţă moale
Cu fân abia cosit la poale

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând diagonale ÎNCOTRO-i Inima dumitale
Care este cât un palat de mare
O temniţă fără scăpare

Inima mea dă din colţ în colţ
Cautând o întrebare CE-i Inima dumitale
Care este-o casuţă de turtă dulce
Cine intră nu se mai duce!?

        NB: o idee târzie, o părere pierdută, acum reîncălzită ca o supă trecută, ori, mai degrabă un gând lăsat la rece într-un blid cu piftie, supa caldă din oase de porc nu pare grozavă, dar ...piftie ...e nebunie! Hei, dar câte asemenea gânduri uitate-ntr-o farfurie (nu) mai are Ylie!?

Yves Hoza 10 Decembrie 2017 (Dâră de condens - "condensations trails"- din talpa saniei)

        Discurs la domnu' Gore!

         Despre umor şi despre Om!

         La prima vedere nu-ţi vine a crede că un om care se ocupă cu "chestii serioase", care nu-şi poate permite să se joace cu CIFRE, ajunge să glumească pe "sama lumii". Ori, poate, tocmai de aceea!

         Având în vedere şi considerând vremile şî vremurile de azi m-am gândit la un studiu comparativ între METEO(R) şi UMOR! Calamităţile care urmează unor asemenea dezastre sunt uneori uimitor de asemănătoare. Pagubele materiale sunt uneori întrecute de răvăşiri sufleteşti greu de vindecat, daca nu, ireparabile. Râsul (comedia) se crede că are radacini mult mai profunde decât plânsul cu care este deseori amestecat: râsu-plânsu, tragicomedia?!

         Treptele umorului: surâsul, zâmbetul, râsul din toata inima, hohotul de râs, o oarecare asemănare cu fenomenele meteo: burniţa, ploaia, furtuna, uraganele cu osebirea că un subtil surâs, un zâmbet subţire, un catren vesel pot fi mai puternice decât o tornadă de hohote tocmai aici, în micul "haz de necaz" făcându-şi loc subtilităţile umorului, caligrafia satirei, tuşa epigramei...

         Efectele medicale ale hazului sunt bine cunoscute, iar eu am experimentat pastilele d-lui Gore pe propriul cerebel! O constatare! Efecte secundare: durerea de burtă, de urechi, buna-dispoziţie, roşeaţa, pofta de viaţă!

         Întrebarea este veche, serioasă, - nu glumesc - Daca proştii n-au pereche, cum dracu' de se-nmulţesc?!

         Un detaliu de tot hazul! Cartea n-are cuprins! Dar e UMOR în tot cuprinsul!

         Castigat ridendo mores!

Yves Hoza 12 Mai 2017

        Roata Destinului

         Casa 1 – Copilul naturii

         Prima casă ne vorbeşte despre sinele nostru, despre esenţa noastră şi despre imaginea pe care o prezentăm lumii, celor cu care intrăm în contact. Copilul naturii este arhetipul care vobeşte despre viaţă, bucuria de a trăi, de a explora natura, de a fi în comuniune cu ea. Nu este de mirare că ocupaţia reflectă esenţa!

         Casa 2 – Robin Hood

         Iarăşi ne întoarcem la natură şi conexiunea cu ea! Îţi curge prin vene şi este parte integrantă din spirit! Robin Hood al naturii, cel care protejează, vindecă, sfinţeşte şi pedepseşte pe cei care nu au grijă de ea (e suficientă intenţia, gândul, nu fapta de a pedepsi şi sunt aprope convinsă că se vad şi rezultatele). Eşti un Păstrător al Pământului (după tradiţia şamanilor Laika, facută cunoscută lumii de către antropologul Alberto Villoldo).

         Casa 3 – Discipolul

         Voila şi de unde vine atâta modestie exprimată! Eşti mereu în proces de învăţare şi crezi că nu ştii suficient, ai nevoie de a învăţa în permanenţă. Provocarea cu care vine arhetipul este să îţi recunoşti valoarea, să o accepţi şi să o arăţi lumii. Să îţi accepţi adevarata valoare. Este un act de respect de sine, nu unul de trufie şi exacerbare a Ego-ului.

         Casa 4 – Companioana

         Casa a 4-a ne vorbeşte despre noi în familia de origine (unde am crescut). Aici se reflectă energia feminină, care predomină în structura ta energetică, de unde şi aplecarea spre artă şi natură. Cred că ai fost un copil tare plăcut şi eşti o persoană plăcută şi acum, printre cei de-ai casei şi nu numai. Un balsam pentru suflet pentru mulţi. Provocarea arhetipului: să nu uiţi de tine, să nu te neglijezi, să îţi acorzi acelaşi balsam şi ţie, suflet, spirit şi trup.

         Casa 5 – Hedonistul

         Acest arhetip se reflectă prin tot ceea ce faceţi ...cu placere. Aveţi o aplecare spre plăcerile vieţii, aşa cum le percepeţi şi vă caracterizează iar activităţile pe care le ai (legate de scris şi natură) vă statisfac această latură, într-o anumită proporţie. Combinaţia perfectă pentru tine!

         Casa 6 – Părintele

         Oare ce ar mai fi de spus aici, când ocupaţia aleasă este cea de învăţător!

         Casa 7 – Povestitorul

         Povestitorul este cel care vrăjeste, care deschide uşi şi porşi magice, care încântă şi te poartă spre reverie, mister, fabulos! Cred că ai făcut multe cuceriri şi poate că încă mai faci! Legătura dintre acest arhetip şi casa căsătoriei şi a relaţiilor este că un povestitor, pentru ca să fie povestitor are nevoie de ascultători (ascultătoare). Te-a prins atât de tare lumea asta magică încât, nu ai mai vrut să ieşi din ea!

         Casa 8 – Spiriduşul

         Spiriduşul este paznicul locului unde se află. Pus pe ghiduşii, el protejează şi ghidează. Poate fi şi răzbunător dacă i se face rău. Aşa eşti şi tu în relaţie cu oamenii, ca un spiriduş!

         Casa 9 – Prostituata

         Acest arhetip trebuie înţeles simbolic. Prostituata face referire la talentele, darurile, calităţile noastre, la cât de mult le apreciem şi recunoaştem şi cum le valorificăm. Sub ce preţ: mic, pe gratis, egal cu valoarea lor? Ai daruri şi le subestimezi valoarea. Te subestimezi! Asta are de-aface cu o stimă de sine diminuată. Stima de sine se clădeşte în primii 7 ani, în copilărie. Are-a face cu faptul că locuieşti la ţară? Simţi inferioritate faţă de cei de la oraş?

         Casa 10 – Sabotorul

         Sabotorul ne învaţă curajul şi capatarea puterii interioare de a recunoaşte cine suntem şi ce ştim să facem. Atunci când ne guvernează alegem să stăm în umbră şi cedăm puterea altora sau nu ne-o exprimăm. În cazul tău, merge mână în mână cu Prostituata. Este posibil să nu ştii încă cine eşti, pe deplin sau să îi fie frică să recunoşti cine eşti? Cine eşti? Încă nu ţi-ai atins cel mai înalt potenţial deşi ştii care este.

         Casa 11 – Victima

         Victima ne învaţă acceptarea. În cazul tău, acceptarea de sine. Când ne controlează, ne spune că sutem într-o situaţie sau într-un fel din cauza altora, a conextului, a mediului, a educaţiei, etc. Nimeni nu te poate învăţa cum să te accepţi pe tine. Poate doar să te ajute să te descoperi şi să te accepţi. Ai vrea asta?

         Casa 12 – Căutatorul

         Caută în tine, acolo vei găsi toate răspunsurile!

Ioana şi Eli 4.04.2017

        "Scrisori pe scobitori"

         L-am cunoscut întâmplator pe Ilie Hoza, la Maieru. E învaţător în sat, fotograf, ornitolog şi poet. Anul acesta şi-a lansat volumul de versuri "Scrisori pe scobitori", publicat la Editura Şcoala Ardeleană din Cluj Napoca.

         Ilie Hoza s-a născut la 5 octombrie 1957 în comuna Maieru din judeţul Bistriţa Năsăud, iar de la vârsta de 20 ani este învăţător pe meleagurile natale, în Valea Anieşului şi apoi la Anieş. Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România din 2012 şi Membru de Onoare al Societăţii Ornitologice Române. Îi poartă semnătura articole publicate în ziarul local "Cuibul Visurilor" (http://www.cuibulvisurilor.ro/, publicaţie editată de Complexul Muzeal Bistriţa şi Consiliul Local Maieru), în revista Societăţii Ornitologice Române, "Despre păsări". De asemenea este autorul volumelor "Trăistuţa cu flori de leac" (2009), "5 anotimpuri" (2011) şi al "Ghidului păsărilor (ornitofauna) din Parcul Naţional Munţii Rodnei" (2013).

         Volumul "Scrisori pe scobitori" cuprinde 43 de poezii şi este dedicat "Silviei, cu drag o stea...", aşa cum am descoperit când am deschis paginile cărţii pe care am primit, desigur, şi un autograf. Un autograf unic, original, ca orice autograf care se merită păstrat: literele de o grafie ameţitoare, cu unduiri şi prelungiri ce curg spre marginea dreaptă a paginii, dovedind nevoia autorului de a se exprima, de a-şi revărsa bogata lume interioară spre exterior. şi inimioare, multe inimioare care... pun punctul pe i. Semnat: Yves Hoza.

         Alex Rusu scrie motto-ul volumului, care sună aşa:

"Un spiriduş c-un felinar,
un sâmbure la buzunar,
un basm cu flori şi păsărele,
o picătură-n păhărele,
o inimă în vâlva vieţii,
un licăr în bătaia morţii,
o lacrimă şi un toiag,
Aşa te văd, prieten drag."
(Alex Rusu)

         Lui Cornel Cotuţiu îi aparţine Cuvântul prevenitor, spre a ne pune în temă cu ceea ce urmează.

         "... Să vedem apoi ce e cu motto-ul ales de poet: E şi nu e ceea ce înţelegem, de obicei, prin această vocabulă. Ar fi mai degrabă o dedicaţie, ţie cititorul; dublată de o chemare. Le accepţi?! Dă fila!

         Încă ceva: cele câteva cuvinte ce vin de pe un palier al măruntului ("spiridus" "sâmbure", "picatură", "licăr") şi, deopotrivă, cele doua diminutive ("păsărele", "păhărele") înconjoară, contrastant, un cuvânt neaşteptat, dar, inexorabil: moartea. E derutant, nu, riscant?! Din primele pagini se observă o alternanţă a cuvântului frust, bolovănos, cu cel duios, catifelat. Dar te obişnuieşti repede, realizând că e vorba, de fapt, de un răsfaţ prin jocul constrastelor." (Cornel Cotutiu)

         Mă întreb câte doruri, câte clipe de iubire i-au inspirat versurile... Privesc în ochii săi, puţin înceţoşaţi de ora târzie sau, poate, de lacrimi necurse la timpul lor, şi încerc să simt, dincolo de cuvinte, dincolo de carafa de vin de pe masă, ce se ascunde în sufletul din faţa mea.

         Ilie Hoza îmi surprinde intenţia şi rosteşte, privindu-mă năstruşnic după paharul de vin:

         Ai momente în care nu poţi să iubeşti pe nimeni, dar ai momente în care poţi privi spre un om să-i spui: "Te iubesc."

         Excelent surprinsă într-o afirmaţie scurtă alternarea momentelor de închidere în noi, când ne simţim prea răniţi ca să mai avem curajul de a ne deschide, de a ne exprima, cu momentele de deschidere, când înflorim şi ne arătăm înspre exterior fără teamă, aşa cum suntem cu adevărat, fără bariere, fără ziduri. Atunci când putem spune "te iubesc". Atunci când ne putem privi chiar pe noi înşine în oglindă, fără judecata, spre a ne spune "te iubesc, omule". Când putem face asta fără oprelişti, putem privi cu adevărat şi spre alt om, spre a-i spune "te iubesc". şi, mai ales, atunci când suntem conştienţi că fiecare om din viaţa noastră este, de fapt, o oglindire a noastră, un alt aspect al nostru.

         Cu toţii avem momente în care ne simţim singuri, desprinşi fiind încă de adevărata noastră natură. Dar atât de puţin îi trebuie omului pentru a fi fericit! Iar crucea... ne-o construim deseori prea bine singuri, spre a noastră mântuire, şi spre veşnica hodină, ce poate fi comoditatea anostă unui trai lipsit de elan creator, ori pacea spre care tindem cu toţii – armonia interioară.

"Mie mi-ajung de culcus câteva frunze O lingură în lemn de adus înspre buze O carafă de vin până la gura plină O cruce din pietroi pentru veşnica-mi hodină!"

         Scriem pe scobitori tăiate din însăşi fiinţa noastră, spre a ne curăţa de resturi care nu ne mai sunt de nici un folos, după ce am mestecat poveştile pe care ni le-am creat.

         Iar Ilie Hoza, sau Yves Hoza, cum îi mai place să-şi spună, reuşeşte la Scrisori pe scobitori să dea gust, aroma şi culoare de tomnatece poeme, prinse-n zbor de Inorogi.

         Bon soir, Mon Ami!

Monica Oprişe

        Tărâm de poveste, râu de munte şi mătase indiană

         Pe domnul Ilie, Yves Hoza l-am cunoscut prin intermediul blogului dumnealui, Natura nord, într-o seară ploioasă. Atât de fascinată am fost, încă după primele fraze, încât m-am strecurat în pat doar după ce am citit toate postările. Natura nord este o poartă magică spre lumea minunată a naturii! Cu fiecare postare, domnul Ylie te transpune într-un tărâm fantastic al păsărilor (dumnealui este ornitolog) şi al plantelor, cărora le atribuie însuşiri de poveste, magice, miraculoase. Pe lângă pasiunea pentru natură, învăţătorul Ylie scrie poezii. Aşa cum m-am aşteptat, poezia dumnealui este ca o aventură pe un râu de munte: când lin, molcom, clar şi aşezat, când spumos cu vârtejuri, iute, gălăgios, ca mai apoi să revină în aceeaşi notă, care te îmbie şi la alta, la alta, la alta... Poezia domnului dascăl este un val de mătase indiană, scăldat de soare şi animat de vânt, plin de culoare, formă, graţie, pasiune şi mişcare.

Ioana Bejan

        Zbor deasupra unui cuib de vise ...

         La ideea prietenului Sorin Trelea, Maestru al Sportului, al zborului fără motor - planorist, adică - de a-l "călca" pe prietenul nostru comun Ilie Hoza care îşi zice "Yves" iar eu îi ortografiez numele cu hibridul "Ylie", am stat în cumpănă, fiind vreme de iarnă şi gândindu-mă la transbordările de la Suceava şi Ilva Mică...
         - Fănică, te arunci în tren până la Suceava şi, mai departe mergem cu maşina...
         - Bine. ...Dacă zici tu. ...Păi, când să mergem?
         - Fănică! Ascultă comanda, la mine: în vacanţă, că în februarie şcoala are o vacanţă...
         - Bine! Discută cu Ylie...

         Şi, uite-aşa, m-a pus Sorin pe jar, de n-am putut dormi două săptămâni, datorită planurilor şi amintirilor...
         Astfel, în anul 1982 am participat la un simpozion care trebuia să se ţină la Bistriţa dar, datorită vizitei lui Ceauşescu, am fost duşi la Sângeorz-Băi unde, printre altele, l-am ascultat pe academicianul Ştefan Milcu că, "şi religia este o cale de cunoaştere". ...După câteva zile a urmat tăvălugul Coanei Leana peste "Meditaţia trascedentală" . ...La plecare, am cumpărat de la o băbuţă o bucăţică de brânză de putină, de al cărui gust m-am amorezat. ....În trenul aproape pustiu ne-am strâns toţi călătorii într-un compartiment iar pentru a ne încălzi, alergam, pe rând, pe culoar ...Era în 7 noiembrie....
         Acum vreo şapte ani am fost iarăşi la Sângeorz, la o întâlnire organizată de Ministerul Mediului, unde m-am dus în calitate de Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Parcului Natural Putna-Vrancea, împreună cu ing. silvic Ionuă Irimia - în calitate de şofer. ...La întâlnire a participat şi Ylie, în calitate de colaborator al Parcului Naţional Munţii Rodnei, împreună cu "Scatiii" - copiii din clubul lui. ...Seara – masă festivă stropită cu bancuri şi pălincă, după care m-am dus la culcare iar Ionuţ - la un bar de noapte, împreună cu colegii lui. ...Peste noapte însă, mă pomenesc cu Ylie care m-a înghesuit în pat şi mi-a oferit un recital de sforăituri. ...Patul celălalt l-am păstrat liber, pentru Ionuţ. ...Când s-a trezit, Ylie era foarte intrigat de ce anume îl înţepase toată noaptea, în buzunar: era cheia de la camera alăturată că, i se asigurase şi lui, cazarea. ...Păcat că nu l-am bătut!
         În drum către casă peste Pasul Rotunda, fac şi eu o faptă bună, ca să-l duc pe Ylie acasă, la Anieş dar, în Maieru Ylie îl zăreşte pe stradă pe Domnul profesor Sever Ursa şi, simte el nevoia să mă prezinte. ...ocazie care, pentru mine a fost fericită deoarece pe Domnul profesor Ursa îl cunoşteam din paginile "Cuibului visurilor" unde, cu ani în urmă publicasem şi eu, câte ceva. ...Domnul profesor este cel care în anul 1957 organizează prima expoziţie memorială cu prilejul aniversării a 72 de ani de la naşterea scriitorului Liviu Rebreanu, pentru ca în anii 1971 – 1972 clădirea fostei grădiniţe din perioada interbelică să fie extinsă şi reamenajată ca muzeu memorial până la înfăţişarea de faţă, dedicat nu numai scriitorului ci, şi tuturor înaintaşilor trăitori din vechime pe aceste meleaguri, împreună cu uneltele, cu meşteşugurile, produsele casnice şi cu dascălii lor. ...Din aceste motive am intitulat rândurile de faţă ca pe un "zbor" înfăptuit de zburătorul Sorin Trelea, deasupra unui "Cuib de vise" măierene ale mele, la care am visat ani la rând...
         Pe Ylie l-am găsit ocupat, nu cu "măturatul curţii" ci, cu uitatul din poartă la noi, de parcă nu-i venea să creadă! După euforia întâlnirii peste ani şi ani de zile, stropită cu o pălincă locală şi apoi cu o Fetească Regală vrânceană, am adormit cu greu, cu gândul la programul de a doua zi când, Domnul profesor Icu Crăciun ne aştepta pentru a ne prezenta muzeul "Cuibul visurilor" în care am păşit cu emoţie şi cu oarecare înfrigurare. ...deoarece îmi lăsasem haina în maşină! ...Spaţiile generoase prezintă într-o ordine logică viaţa comunităţii de odinioară, ilustrată cu documente, fotografii, unelte ale diferitelor meserii, obiecte făurite de industria casnică, arme, decoraţii, monezi care au circulat cândva - toate însufleţite de vorba domoală ca o mângâiere a Domnului profesor Icu Crăciun. ...Etajul este rezervat scriitorului Liviu Rebreanu, cu obiecte şi documente din viaţa personală, cu operele sale literare. ...Scriu rândurile acestea la cererea prietenului Ylie Hoza care vrea să le prezinte cititorilor măiereni, având sentimentul ciudat că "vând castraveţi grădinarilor", de vreme ce toţi localnicii pot veni oricând, să-şi amintească de ăi bătrâni, să regăsească obiectele pe care le-au donat cândva pentru înzestrarea acestui "Cuib de vise", să-şi amintească, să ia aminte şi să păstreze flacăra vie a dăinuirii neamului nostru în locurile acestea. ...Pentru că, un asemenea tezaur de patrimoniu identitar trăieşte şi se perpetuează numai câtă vreme i se calcă pragul şi se îmbogăţeşte de la o generaţie la alta... Că este aşa, o dovedeşte sala de conferinţe unde şi Ylie şi-a lansat cele "5 anotimpuri" ale cărţii sale...
         După ce am luat masa la "Casa Măiereană", Ylie mi-a satisfăcut dorinţa de a vedea vechea lui şcoală din Anieş, pe care o ştiam din povestirile lui dar, vai! Aceasta şi-a pierdut patina vechimii, a fost ferchezuită cu materiale moderne şi decăzută la funcţia de "Punct de informare turistică" - bineînţeles că, închis. ...Astfel s-a pierdut un adevărat obiectiv de patrimoniu în care, vreme de peste un veac, generaţii după generaţii au învăţat buchiile cărţii şi drumul, în viaţă. ...Ar fi putut deveni un punct muzeistic dedicat învăţământului care, conform documentelor, datează de la mijlocul secolului al XVII-lea. ...Pentru ilustrarea rândurilor acestea, l-am rugat pe Ylie să-mi trimită o fotografie a vechii şcoli dar, cele care existau într-un album, au fost pierdute cu ocazia renovarii. ...Până la urmă, am găsit singur, în blogul lui Ylie "Natura Nord". ...O altă părere de rău am încercat pe Valea Vinului, văzând cum se degradează fosta Casă a Scriitorilor. ...În schimb, ambianţa plăcută a cabanei "Bradul" ne-a îndemnat la deşertarea altor poveşti trăite prin Munţii Vrancei, pe Obcinile Bucovinei sau, prin Munţii Rodnei şi, la promisiunea că vom reveni mai pe îndelete, la vară...

Prof. Stefan Ciurescu 22 Februarie 2016

   ARHIVA SENTIMENTALĂ

     Şcoala unde se învaţă limba păsărilor

     Atât de rar se vorbeşte şi se scrie despre şcoala din sat, încât pare un subiect interzis. Atâta de uitată este şcoala din sat, încât pare secretă. De altfel, şcoala de la ţară chiar are ceva conspirativ: jumătate din şcolile rurale funcţionează fără autorizaţie sanitară, iar dascălii sunt, în cea mai mare parte, navetişti sau necalificaţi. Cine vrea să vorbească despre istorie şi civilizaţie în Transilvania nu poate ocoli însă subiectul. Nici pe cel al învăţătorului care, dacă nu e răsplătit cu un salariu demn, are măcar satisfacţia de a purta un nume demn: dascăl de ţară. Apoi, şi uliţa (care este) nu doar autostrada (care nu este) poate fi un "drum transilvan".

     Omul-pasăre

     Valea Anieşului e un fragment de localitate: o uliţă (arteră?) prelungită spre inima Munţilor Rodnei, undeva între Singeorz-Băi şi Rodna Veche. Într-un astfel de colţ de ţară (pe care ţăranii l-ar defini, într-o izbucnire de ironie şi autocompătimire, drept "locul unde şi-a înţărcat dracul copiii"), ne-am prins în plasa celebrităţii învăţătorului Ilie Hoza. Sculptorul Maxim Dumitraş de la Singeorz-Băi se mira că nu-l cunoaştem pe omul care cântă ca toate păsările, ştie toate ierburile, toate ciupercile, toţi şerpii, toţi copacii plus... limba franceză. În astfel de ocazii, se foloseşte formularea "omul sfinţeşte locul". Ilie Hoza nu sfinţeşte nimic. Atâta doar că respectă sfinţenia locului.

     Inventarul de păsări

     Şcoala e o clădire din bârne. Are, cu muntele în fundal, ceva de instrument muzical. Când am intrat, neanunţaţi, pe uşa clasei, clasa cu copii din patru clase, ni s-a părut că intrăm într-o poiană: toată clasa ciripea. Părea că am nimerit într-un parlament al păsărilor. "Ne pregătim să numărăm păsările – ne-a lămurit învăţătorul - să facem inventarul de iarnă". Expresia era, pentru noi, oarecum echivalentă cu "a număra boabe de mac". Nu cred că v-aţi gândit vreodată să număraţi păsările din pădure! Ilie Hoza s-a gândit. Or, ca să le poţi număra, trebuie să ştii cum arată şi să le ştii la toate "glasul". Nimerisem, cu alte cuvinte, la o oră de învăţat "limba păsărilor" - cum ar spune Andrei Pleşu. Învăţătorul şi copiii au reuşit să numere în zona Rodnei 147 de specii de păsări (faţă de 136 în anul 2000), căci au apărut 11 locuitori cu aripi inediţi în regiune: buhaiul de baltă, lebăda de iarnă, şoimul de iarnă, presura de tundră etc.

     Clasa domnului învăţător a devenit un club, "Scatiii", înfinţat în 1990 cu material documentar primit de la clubul "PIC NOIR" din Fourmies, Franţa. "Scatiii" se află în corespondenţă cu alte cluburi similare din ţară şi străinătate. De la înfiinţare, "Scatiii" au inventariat şi catalogat 100 de specii de ciuperci, 250 de specii de plante, din care 70 de plante medicinale, 16 specii de orhidee, 135 specii de insecte, 16 specii de tritoni, şerpi, şopârle, 24 de specii de mamifere, 150 specii de păsări. Membrii clubului se schimbă o dată cu generaţiile. Clubul e afiliat la Societatea Ornitologică Română, unde Ilie Hoza e un membru marcant, are o bibliotecă de specialitate remarcabilă, editează, în condiţii "săteşti" propria revistă "Gazeta scatiiilor".

     Încheiere cu copii deştepţi

     Timp de două ore, prin sala de clasă curată şi plină de culori (tablouri, fotografii, desene, diplome, căci "Scatiii" au şi premii internaţionale) s-au umplut table cu socoteli, cu ortograme, s-au spus poezii, s-a cântat. Copiii au o anume veselie în ochi, parcă s-au molipsit de la entuziasmul învăţătorului. La întrebarea dacă Inspectoratul Şcolar Bistriţa-Năsăud îl ajută, domnul învăţător peste patru clase într-o clasă nu ne-a răspuns. E drept că semăna cu o pasăre mare şi un pic tristă. Poate doar ni s-a părut.

ION MUREŞAN     
18.02.2006.     

   ARHIVA SENTIMENTALĂ II

   După ...aproape 20 de ani!

     Amintiri din Franţa! Prima mea evadare din ţară! O mare şi adevărată aventură! Articol şi fotografie din august 1995! Nici nu-mi vine să cred că au trecut de-atunci aproape... 20 de ani!!! Gazdele mele din Fourmies au fost fermecătoarea învăţătoare Agnes şi ornitologul Alain Piette, dar şi copii lor Delphine şi Julien! Titlul articolului "Învăţătorul din Carpaţi şi păsările"!!! Aici s-a reaprins scânteia pasiunii mele pentru păsări şi natură.

YVES HOZA     
20.01.14     

   ARHIVA SENTIMENTALĂ III

   Trecute fericiri...

     A fost o vreme a bucuriilor pe Valea Anieşului, fericire, pe care doar acum o văd! Mai întâi şi la-nceput pentru că eram tânăr, apoi, că aveam colegi tineri şi, mai ales colege frumoase rău! În şcoala aceea din bârne rotunde, văcsuite cu ulei negru şi acoperiş de draniţă, cu trei cămăruţe din care una a fost locuită o vreme de un pădurar, în cele două chilii, luminate de două beculeţe chioare, de care nici nu aveam nevoie, căci lumina dinspre pădure, cu borcutul adus de sub un dâmb galben, dintr-o fântâniţă cărămizie, într-o găleată ruginie de atâtea săruri, aşezată pe-un scăunel şchiop, de lemn, lângă fereastra cu opt ochiuri oarbe de praf vara ori cu flori de gheaţă iarna, într-un hol mai mare decât amândouă săliţele, aici şi acolo am locuit 28 din anii tinereţii mele. Cunoşteam şi dam nume bolovanilor, plantelor mirositoare, norilor, ploilor şi ninsorilor ce-mi stăteau în cale ori mă împingeau de la spate. O sută douăsprezece anotimpuri! Atâtea!? Primăverile cu feriguţe, toporaşi, gălbenele, străpungători de omăt, urzici galbene, cuiburi de codobaturi de munte; verile cu cimbrişor, creţişoară, lăstuni şi rândunele, toamne umplute cu ghebe cât degetul, hribe burtoase, umblări prin livezile mierlelor, cârdurile urieşeşti de botgroşi din crengile fagilor, iernile cu ferigi, cetini, roiuri de scatii din arinii înşiraţi pe maluri, pescărei negrii, ce mă salutau cu reverenţe de pe câte-un bolovan ieşit din albie. Număram 3488 de paşi vara, 3655 iarna. Acestea şi aşa erau zilele ...altele-s acum albele bătrâneţelor mele!

YVES HOZA     
23.02.2014     

   Ilie Ciocârlie Păpădie Gămălie a lui Pintilie din Cisnădie, născut la Eforie într-o Pălărie

     E porecla cu iz de onomastică spaniolă a prietenilor lui Ilie Hoza, când ne adresăm lui sau vorbim despre el.
     Că este (doar ?) învăţător (şi încă foarte bun) la Şcoala Generală Anieş (comuna Maieru), că are o carte de proză ("5 anotimpuri"), că este redactor la revista de cultură a comunei Maieru "Cuibul visurilor", hai, fie! Însă cred că vibraţia cea mai intensă şi cu reverberaţii permanente se găseşte în pasiunea obsedantă pentru păsări, pentru "lumea celor care nu cuvântă" din ambele regnuri.; motiv pentru care prietenii, colegii, cunoştinţele mai apropiate nu îl numesc ornitolog - deşi este membru al acestei societăţi din România - , ci "Păsărilă".
     Să cunoşti denumirea latinească a fiecărei zburătoare din preajmă, să-i descrii detaliat penajul, deşi n-ai văzut-o, dar îi auzi ciripitul dinspre pădure, să deosebeşti opt specii de... ciori, să călăuzeşti voiajori din Europa, veniţi special la noi - interesaţi de păsăretul şi flora de pe plaiurile româneşti, să cunoşti..." curriculum vitae" al fiecărei păsărele din zonă, de bună seamă că pasiunea aceasta capătă aura unei iubiri inefabile.
     Ştiţi ce este "Phalacrocorax aristotelis"? Eu, nu, dar câţi dintre dumneavoastră ştiţi? Ei bine, Ilie Hoza ştie. Vreţi să ştiţi ceva despre acvila ţipătoare din Piemontul Făgăraş? Ştiaţi că se acordă plăţi în euro fermierilor care se preocupă cu hrănirea gâştii cu gât roşu ("Branta ruficollis"), pe cale de dispariţie ? Ştiţi ultimele noutăţi avifaunistice din Aria de Protecţie Specială Avifaunistică Dumbrăviţa-Rotbav-Măgura Codlei? Ei bine, Păsărilă de la Anieş-Maieru le ştie pe toate.
     A binevoit să-mi ofere ultimele două numere ale excelentei (prin tematică şi condiţii grafice) reviste "Despre păsări".
     E scoasă de Societatea Ornitologică Română de două ori pe an (format A4, 46 de pagini; iar sutele de fotografii reproduse sunt color).
     Ilie Ciocârlie e prezent în ambele numere; în penultimul - cu două pagini de însemnări, în cel mai recent i se face o cronică la volumul său "5 anotimpuri".
     Dar ce s-ar face păsăretul, gâzele, insectele, omul fără generoasa dăruire a lumii vegetale? Ilie Hoza o percepe acut, cu toate simţurile, are metafore şi epitete în privire, în auz, în miros, încât e firesc ca sensibilitatea lui să se convertească în poezie. Nu e de mirare că, de pildă, în penultimul număr al revistei publică două pagini (însoşite de fotografii proprii) care mustesc de bucuria legăturii dintre cuvânt şi această lume căreia nu totdeauna îi acordăm atenşia potrivită. Iată: "...seara s-a luminat dintr-odată şi în cămăruţă a început să amiroasă a ceai de nintă creaţă, lucrurile s-au răsturnat ca în copilărie, pe tavan au prins s-alerge greierii, pe pereţi cu zugrăveala decojită, păianjeni caraghioşi s-au dedat în danţ, pe leagăne de mătasă, iar fluturii s-au pornit la valţ într-un loc prea strâmt, dar înduioşător de cald, din inima lui Pazvante."
     Sau (din secvenţa întitulată "Silabe de primăvară"): "Şontâc-şontâc prin grădină la plantat fire de zmeur, prin livadă la sărutat toporaşi, părăluţe şi gălbenele de potbal, vin la prânz luminos albine de stup, albine sălbatice pitice, din tribul lui Halictus, furnici africane şi piei-roşii, muşte blănoase, cu trompă, sugătoare de nectar, Bombylius, primii fluturi, Inachis, ceva bondari incognito (...), parade şi alergări nupţiale la cocoşari înfierbântaţi, vrăbii casnice, excitate, mierloi frustraţi, grauri amorezaţi, gaiţe pufoase şi ciocănitori nebune. Codobaturile, presurile se fugăresc, se urmăresc, zboară pe deasupra perechii, prin pajiştile cafenii, picurate cu petice de toporaşi, cât palma de copilaşi."
     Vorba lui Caragiale: "Văd şi aud monstruos!"
     Cum observa autorul cronici: al cincilea anotimp îi aparţine doar lui Ilie Hoza: "cel al sensibilităţii sale."

Cornel COTUŢIU     
Ilie Ciocârlie Păpădie Gămălie a lui Pintilie din Cisnădie, născut la Eforie într-o Pălărie     

   Poveşti din SOR – Învăţătorul Ilie Hoza

     Învăţătorul Ilie Hoza din Anieş este mai mult decât ar putea cineva să încerce să pună în cuvinte. O conversaţie cu el este un dialog, o provocare şi o relaxare. La fiecare câteva cuvinte aruncă o anecdotă sau un aforism, o cugetare sau un gând bun pentru oameni sau păsările pe care le îndrăgeşte. Şi le îndrăgeşte de mic. "Din pruncie. Odată cu primele experienţe ale "Amintirilor din copilărie". Un măcăleandru care mi s-a aşezat pe umăr a aprins scânteia acestei pasiuni. A fost prima mea întâlnire "tete-a-tete" cu lumea aripatelor", mărturiseşte Ilie Hoza, pe care mai toata lumea îl cunoaşte după porecla Yves, pe care a reuşit să o transforme şi în renume, precum Peneş Curcanul, dar şi în user de Facebook, acolo unde urmăreşte aventurile păsărarilor din ţară şi din afară.

     Cum se vede pe el însuşi

     "Sunt un dascăl cu 35 de ani de experienţă didactică, modest culegător de plante medicinale, degustător de ciuperci şi fructe sălbatice, cunoscător al muntelui, un ornitolog veteran, îndrăgostit de natura şi literatură, fără talente deosebite de organizator, un om care cultivă prietenia ca pe o floare rară. Doresc să rămân un învăţător cu deschidere spre idei şi lucruri noi, dezinvolt în studii şi proiecte naturaliste, plin de pricepere didactică, nerv ornitologic şi spirit inventiv. Gândesc să adaug o picatură de pasiune şi talent întru protecţia naturii, a păsărilor şi a florilor în marele ocean al educaţiei ecologice, pentru toţi cei pasionaţi de natură!"

     Copii şi păsări

     Ilie Hoza este apropiat de natură, ar sta zilnic cu ochii pe păsări, dar când nu face acest lucru e de găsit în sala de clasă, unde educă noi generaţii de păsărari ardeleni. Şi îi învaţă să se apropie de păsări şi de natură cu respectul cuvenit. "Le spun puţine, ca să priceapă ...multe! Le arăt pasărea din scoarţa cărţii, de pe pervaz ori de pe ram. Imaginea vie e mult mai sugestivă. Îi pun să asculte. Cântecul nu se poate descrie. Desenăm. Fotografiem. Învăţăm despre păsări cu toate simţurile, dar, mai ales cu inima. Le spun aşa: dacă ai un cuib la streaşină, eşti un copil fericit!", se confesează învăţătorul. Cea mai grea întrebare pe care i-o poţi adresa unui păsărar este legată de pasărea preferată. Se ştie că le este extrem de greu să aleagă. Iar Ilie "Yves" Hoza nu face excepţie de la această regulă. "Hmmm! Încurcată întrebare! Sunt mulţumit cu ce am la "îndemână" ochiului, după vreme şi loc. Piţigoiul cărbunar, vânător de omizi, vrăbiuţa pieptănându-şi penele, cinteza sârguindu-se la cuib, cioara îngrijindu-şi odraslele... toate îmi par la fel de şarmante. Aş vrea totuşi să fiu lăstunul Delichon. Pentru modestie, curaj, performanţe şi fidelitate. Iar amintiri plăcute cu păsări... Cu foarte mulşi ani în urmă, o amintire pierdută prin ceţurile timpului şi-ale Ineului, întâlnirea cu pajura regală, şoimul peregrin şi brumariţa de stâncă", spune observatorul de păsări din Anieş.

     Ornitolog veteran

     De ani buni, Ilie Hoza este păsărar şi membru al Societăţii Ornitologice Române. A legat prietenii pe viaţă cu oamenii pe care i-a întâlnit, fie că era vorba despre ornitologii din Ardeal, Dobrogea sau Moldova. "Sunt prieten cu toţi păsărarii din SOR. De la fiecare am învăţat câte ceva ...multe! Îi admir cu sinceritate, pe toţi, pentru ceea ce fac: Carmen cea volubilă, hâtrul Fane Ciurescu, bădiţa Trelea, redactorul şi deltarul Eugen Petrescu, prietenul de buna înţelegere Dan Munteanu, inimosul Ilie Aurelian de la Tinca, expertul Mişu Avedic, biologul Claudiu Iuşan, blândul director Dan Hulea ...câţi alţii, pe care nu-i am pe limbă, dar pe care îi ţin în inimă, prieteni de nădejde, într-o aceeaşi bucurie, la orice vreme", destăinuie Ilie Hoza locul unde îşi aşază cu sfinţenie prietenii buni.

     Nicăieri nu e ca-n Deltă!

     Registrul întrebărilor se schimbă, iar poetul Hoza simte nevoia să adauge câteva glume care să îi descreţească fruntea cazută sub aripa melancoliei. Trecem la lucruri practice, lucruri pe care un păsărar vechi le are în rucsac atunci când iese pe teren. "Un măr de sete, binoclul - ochiul ciclopului, un carneţel şi-un capăt ros de creion. În rest... bună dispoziţie! Când ies cu ucenicii pe teren, atunci iau şi ghidul păsărilor. Dar las ceva în urmă, acasă. Las grijile în sama vecinilor", zâmbeşte Ilie Hoza. Îi plac mult păsările, iar atunci când este întrebat de locurile cele mai frumoase pe unde a umblat ca să le vadă, pomeneşte Delta Dunării. "Delta! Sigur că în Deltă! Ar trebui să fii un înger al păsărilor, un Francisc de Assisi, ca să le poţi vedea şi cuprinde în înţelegere pe toate! Păsările ne pot da clasă în multe privinţe! Toleranţă, curăţenie, simplitate, modestie. Un exemplu: ce bucurie simplă şi înălţătoare să contempli din umbra unui tufiş modesta codobatură ce-şi hrăneşte puii fără răgaz, reamintindu-ne că "inima de mamă este capodopera creaţiunii", cum spunea Bersot", îşi aminteşte Ilie Hoza.

     CPN

     Ziua ideală pentru Ilie Hoza este legata strict de păsări. Ar servi cafeaua alături de mătăsari, ar lua prânzul cu lăstunii, iar seara la cina ar vrea să îi aibă invitaţi pe dragii lui scatii. Iar de la scatiu i se trage si porecla - Yves. "E doar o poreclă! Dificultăţi de pronunţie pentru amicii ornitho-francofoni! Yves le Tarin, adica Ylie Scatiu, li s-a părut mai potrivit decat Ilie Hoza. Cât mai sosesc ei aici. Că dacă e să plec eu, aş pleca până la ...Camargue, pentru flamingo, (Phoenicopterus roseus), şi mai departe... oriunde, pentru colibri", povesteşte învăţătorul Ilie, cel alintat Yves. Înainte de a încheia totuşi articolul, ne roagă să inserăm cumva şi un text prin care să definească o parte a credinţelor sale, o deviză după care s-a ghidat mereu în viaţă. "Pentru a iubi cu adevărat păsările, trebuie să le cunoaştem, să le înţelegem, să le protejăm. Înţelegând păsările, ne vom înţelege mai bine semenii, iar atunci când se va întâmpla aceasta, (noi, ornitologii, sperăm să nu fie prea târziu), deasupra pământului va străluci lumina albă şi paşnică a Porumbelului. Deviza mea - Cunoaşte şi Protejează Natura, dar învaţă-i şi pe alţii s-o facă".

Ovidiu Bufnilă     
Poveşti din SOR - Învăţătorul Ilie Hoza     

   Cronicarul de la Rădăuţi şi iscusita lui pană!

     Pornind de la titlul cărţii, "5 Anotimpuri"*, autorul reuşeste să invite cititorul să răspundă la întrebarea firească: de ce cinci anotimpuri când tot omul ştie că nu sunt decât patru, mari şi late? Întrebarea persistă pe parcursul întregii lecturi şi, abia la sfârşit, descoperim că universul lăuntric al lui Ilie Hoza poate acoperi, prin dimensiunea sa amplă şi delicată, toate cele patru anotimpuri, adaugând unul insolit şi tulburător, care îi aparţine doar lui: cel al sensibilităţii sale.
     Aerul lui de faun veşnic uimit, care priveşte natura prin ochii piticilor pe care îi şcoleşte, îl determină să facă abuz de diminutive, ca un alint condimentat uneori cu rigoarea specialistului. Imaginaţia lui este într-o veşnică mişcare, asemenea tuturor neamurilor de piţigoi care-l însoţesc de-a lungul anului. Peregrinările "fenologice" ale hoinarului Ylie - cum îl dezmiardă Fănică Ciurescu pentru al detaşa de ceilalţi Ilii - sunt în fapt încercări permanente ale acestuia de a-şi armoniza muzica interioară cu Marea Simfonie a Naturii. Citite pe muzica lui Mozart sau Vivaldi, miniaturile colegului nostru devin stranii şi nevinovate orgii olfactive, asezonate cu flori, gândaci, furnici, fluturi şi păsări ca într-o veritabilă Grădină a Raiului pogorâtă miraculos la Anieş.
     Fascinantă şi reconfortantă totodată este uşurinţa cu care autorul, din două trăsături de "penel", reuşeşte să ne contopescă în atmosfera locului, a anotimpului sau a stării lui sufleteşti:
     "Vreme moale, moalcă, câteva gene de lumină prin prisacă, ceaţă lânoasă pe măgură, chiciură şi promoroacă pe firul pârâului pe care-am urcat sus la izvorul de apă plată".
     "Iau pulsul ploii ascuns sub draniţa putredă, din streaşina înşirată cu mărgărite. Burlanul - clopot de ploaie, talangă cu limbă lichidă, toacă de tablă - se zgălţâie uşor, împrăştie jeturi de apă şi unde sonore".
     "Dulce ca mierea e somnul de dimineaţă, când, cu visul prins în braţă, cu încheieturile topite în aşternut şi trupul moale ca plastilina, caut cu palmele calde umbra răcoroasă a frigului sub pernă iar cu tălpile scoase de sub plapumă, pipăi urma de lut a unui drumeag neînceput... "
     " ...şi sara s-a luminat dintr-o dată şi-n cămăruţă a început să amiroasă a ceai de mintă creaţă, lucrurile s-au răsturnat ca-n copilărie, pe tavan au prins s-alerge greierii, pe pereţi cu zugrăveala decojită, păianjeni caraghioşi s-au dedat în danţ pe leagăne de mătasă, iar fluturii s-au pornit la valţ într-un loc prea strâmt".
     Ilie este uneori, în viaţa de toate zilele, un actor uşor cabotin, dar de fiecare dată spumos şi imprevizibil. Unii actori stau în spatele decorurilor, alţii îşi frig genunchii de reflectoare, numa Ylie este mereu printre spectatori, amant rafinat al cozeriei, când firea lui deschisă dă în clocot, vaporizându-se şi aromind spaţiul dintre el şi noi cu parfumul prieteniei veşnice. El are darul inefabil, cu această carte, de a deschide o fereastră luminoasă spre natura pentru cei care suntem asemenea lui, precum şi pentru cei arestaţi de bună voie între betoane sordide şi termopane plicticoase.

Sorin Trelea     

     * Ilie Hoza, 5 Anotimpuri, Cluj Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011, 145p.

   Anotimpurile lui Ilie

     Mărturisesc, din capul locului, că autorul acestei cărţi - care aşteaptă de la mine rostiri pe seama paginilor sale - mă descumpăneşte, aproape mă inhibă. De ce am ţinut, totuşi, să dau curs invitaţiei este pentru că, ştie de o vreme încoace cât de mult mă încântă textele sale, publicate mai cu seamă în "Cuibul visurilor" (Maieru).
     Stimaţi cititori, nu vă lăsaţi păcăliţi de titlul acestei cărţi! Cartea e un suculent, admirabil joc al simulării pe seama "celor care nu cuvânt㔠(vorba lui Emil Gârleanu), dar şi o seducătoare scriere despre condiţia umană în ipostazele ei dintre cele mai "terapeutice": luminoasă, binevoitor ironică, afectuos condescendentă, persiflant îngăduitoare. E un joc al corespondenţei între regnuri, dar în care, cel ce observă această relaţie e un înţelept pişicher. Cinci anotimpuri e o carte în care te laşi cucerit de ipostaza de a fi om. Ilie te invită să înţelegi că tu ştii mai mult decât o pasăre, că o gâză e mai frumoasă decât este ea în stare să ştie despre ea însăşi. În această lume străină de cuvinte, Ilie vine către noi, persuasiv, cu propunerea de a înţelege viaţa în orizontul ei de gingăşie şi minuni greu de dezlegat. Dar, uneori, parcă nici nu le vrei dezghiocate, căci păsărarul te invită la ghiduşii, chiar dacă, uneori, în finalul lor, tristeţea aruncă, totuşi, câte un gheizer.
     Autorul pretinde că, ceea ce vă oferă e un jurnal, care începe cu prima zi a anului şi se încheie cu ultima zi de decembrie. Cinci anotimpuri e o carte greu încadrabilă unei specii literare epice. Ilie Hoza nu narează, epicul său e cu totul special, căci se povesteşte pe sine în raport cu natura. E un epic în care personajele sunt necuvântătoarele, observate cu drag, cu umor sau ironie, de către o singură instanţă: el, scriitorul. Citindu-l, am avut mereu tentaţia unor raportări la înaintaşi ai scrisului şi muzicii. De pildă, să ne amintim de Odobescu cu al său Pseudo-kinegeticos. De la început, el îşi mărturiseşte şiretlicul: e un pretext prin care adună tema vânătorii din nenumărate spaţii ale culturii culte şi populare; e o carte care nu poate fi rezumată, povestită, cititorul, comentatorul pot doar broda pe seama a ceea ce brodează scriitorul. Latinii aveau o sintagmă care, iată, peste milenii i se potriveşte şi lui Ilie: "Ut pictura poesis!" Da, e în cartea aceasta a măiereanului un stil descriptiv încântător de plastic şi de o admirabilă forţă a sugestiei poetice; o dezinvoltur㠖 deloc ostentativ㠖 în a crea expresii neaşteptate pe seama unui du-te-vino între preajma naturii şi condiţia umană. Stilul său nu poate fi alăturat altor condeieri: îmbină neologisme, sintagme latineşti, fraze croşetate amplu cu expresii, vocabule ale oralităţii populare (în speţă din zona Maieru - Rodna), arhaisme, expresii familiare, onomatopee.
     Natura în timpul verii este pentru Ilie Hoza "o biserica verde": "locul unde nimeni nu mă stinghereşte, unde frunza mă umbreşte, păsările îmi vin alături fără să ceară strălucire hainelor mele (...)". Limbajul zemos poate aminti de cel al lui Fănuş Neagu, dar tot aşa poţi găsi câte un accent din Topârceanu – cu umorul său, când "umanizează" lumea mic㠖 sau din Hogaş - dar fără retorica grandilocventă a acestuia. Mai tot timpul vietaţile, natura sunt convertite în fiinţe umane, cititorul fiind astfel îndrumat în a înţelege diversitatea relaţiei dintre natură şi om, (la un moment dat, Hoza gândeşte oarecum curtenitor: "Mă încred, mai cred, că madam Prima Vera va să aibă talia îndeajuns de viespe, ca să nu-şi rupă crinolina". Deopotrivă, omul este tras de mânecă, cu delicateţe, spre a se împărtăşi (de exemplu) din mirajul universului naturii, autorul închipuind un fel de "şezătoare la ţară", la care participă salvia verticilata, cerenţica, veronica, unguroaica, pătlagina, căpriţa "Florica lui Cucu" învârtind la vârtelniţă şi altele la şezătoarea câmpului verde; în fruntea mesei, cu cununiţă de flori albe, ghici cine-i mireasa? Săbioara (Cephalanthera longifolia). Apoi vin peţitorii din neamul Carduelis, care "fură lâna zburătoare din caierul păpădiilor!" Iar băieţii – bondari vor aduce nectar de "Prunum spinosa" şi apă de izvor! Uite-aşa ne mai trece şi nouă câte-un dor!" Ce dor? – te întrebi. Dor după ingenuitate, puritate, nevinovăţie şi imaginaţie.
     Acest jurnal al lui Ilie Hoza e doar calendaristic şi nu e ţinut pe zile sau luni. Nu-mi pot reprima plăcerea de a mai strecura în textul meu următoarea secvenţă pe care autorul o intitulează "Dulap olfactiv" (extrasă din paginile închinate verii): "Am numărat azi o mie de mirosuri: miez dulce de pară mălăiaţă, otavă proaspăt cosită (de mâna mea, cu coasa unceşului Liviu), prune putrede ajunse-n găleată ş-apoi la bute, de soc, cu fructe deja coapte, rubinii, zdrobite sub limbă, de coajă amară-n tanin de nuc, de lut şi noroi care pute a copită de vită, a balegă (...), abur trândav de harbuz zdrobit, putrezit cu sâmburii ieşiţi în afară, acreală de apă stătută într-o palmă de apă în care zace o coropişniţă (...), parfumul catifelat de caisă al femeii, demult iubite..." Nu pot să nu-l invoc pe Caragiale, parafrazându-l: Ilie Hoza vede, aude, miroase "monstruos". Uite un pasaj ornitologic: "Prin-pe-printre-peste-pe sub crengi parade şi alergări nupţiale la cocoşari înfierbântaţi, vrăbii casnice, excitate, mierloi frustraţi, grauri amorezaţi, gaiţe pufoase şi ciocănitori nebune. Într-un porumbar înţepat, învelit în corzile buclate ale unui butuc de viţă-de-vie, îşi fac curte pe ascuns mierloiul şi soaţa gulerată. Codobaturile, presurile se fugăresc, se urmăresc, zboară pe deasupra perechii, prin pajiştile cafenii, picurate cu petice de toporaşi, cât palma de copilaşi. Prin tufele de soc pleşuv, măcăleandrul îşi cheamă jumătatea. Piţigoii, se pare că s-au cuminţit, au terminat de se iubit." Iar din când în când, mai strecoară câte o reflecţie, de genul: "Verdele din natură nu dispare, cum nici speranţa din sufletul omului nu moare."
     Am tentaţia de a risca o apropiere de Antonio Vivaldi, sub aspectul structurii compoziţionale. Adică: dacă la Vivaladi "Anotimpurile" fac parte dintr-un ciclu de şase concerte, care au titluri programatice, începând cu "Primăvara" şi, străbătând anotimpurile, revine în final cu două părţi, dedicate din nou primăverii, Ilie Hoza are în carte cinci părţi, doar că ordinea este cea calendaristică: începe cu tablouri ale iernii şi îşi încheie compoziţia tot cu secvenţe hibernale (din prima zi de ianuarie până la ultima zi a lui decembrie). Cititorul se aşteaptă ca tonurile cromatice, acustica, lumina să fie cele pe care oricine le cunoaşte de-a lungul vieţii, în rotirea lor anuală, însă paginile lui Ilie seduc prin ineditul observaţiei, al perspectivei existenţiale, prin constanţa atitudinii sufleteşti, spirituale faţă de "lumea celor care nu cuvântă" (iarăşi Emil Gârleanu), dar în numele căreia vorbeşte el, autorul; şi nu o face în viziune păşunistă, bucolică, ci din perspectiva potrivit căreia omul şi natura se află în relaţie de complementaritate.
     Încă ceva: Cele cinci părţi au următoarele titluri: "Aripi de zăpadă", "Aripi cu flori de cireş", "Aripi de văzduh", "Aripa melancoliei", "Aripi de înger". De ce "aripi"? Prezumtivii cititori vor hotărî de ce.

Cornel COTUŢIU

        Scatiii lui Ilie

         Domnul învăţător şi director, Ilie Hoza, cunoscut îndeobşte sub nume de răsfăţ, Iliuţă, fără să fie un răsfăţat, a întemeiat pe nesimţite, o mişcare ecologică ce se aseamănă unui zefir de munte, stârnind păsăretul şi alte mii de mici vieţuitoare adunate ca la o altă nuntă fantastică a lui Călin (File de poveste). Dintr-un joc dirijat al copiilor, cei mai sinceri părtaşi ai demersurilor noastre dintodeauna, a ieşit un adevărat club montan al "Scatiilor", o adevărată instituţie juvenilă, cu statut în toată regula.
         Scatiul, (Carduelis spinus), din câte ştim, e o păsărică mică, foarte vioaie, cu cioc puternic, cântătoare, încostumată cu penaj verde-gălbui. Exact: vioiciune, hărnicie, cântec, bună-dispoziţie - sunt atributele acestei înfiripări admirabile şi originale.
         Simt o dublă satisfacţie să apreciez în câteva cuvinte pe Ilie Hoza. Îl ştiu de mic, mi-a fost strălucit elev. Era iscoditor, înzestrat cu har literar, într-un veşnic neastâmpăr inventiv. Apoi, este redactor al revistei "Cuibul visurilor", încă din varianta ei şcolară de acum peste 20 de ani. Acum s-a gândit să odrăslească pe vechea tulpină revuistică o ramură proaspătă care înfloreşte, înfloreşte... spre bucuria scatiilor în pantaloni scurţi. Este vorba de "Gazeta scatiilor" aflată deja la al 16-lea număr. ( Noua formulă se numeşte "Carduelis" şi a ajuns la numărul 44, ultimele 10 ediţii fiind redactate pe suport electronic! n.n.). Citind-o ai senzaţia unei foarte serioase activităţi sub vălul străveziu al aparenţelor unui joc continuu, redactat uneori la modul zeflemist, ceea ce îi sporeşte atractivitatea.
         Pentru o documentaţie mai temeinică, pentru a vă convinge de valenţele educative ale programului lor ecologic foarte serios, citiţi sau recitiţi, vă rugăm reportajul "Întâlniri C.P.N." al domnului Iliuţă apărut în numărul precedent al revistei. ("Cuibul Visurilor, 1998, n.n.).
         Nouă nu ne mai rămâne decât să venim cu un salut publicistic şi cu o "mea culpa" pentru vremea târzie în care îl scriem. O asemenea biruinţă cu atribute de adevărată pedagogie a frumuseţilor montane, prin implicaţiile, rezultatele şi relaţiile interne şi externe pe care le are, merită o atenţie specială. Şi o susţinere materială pe măsură.
         Legăturile cu multe alte cluburi de profil din ţară şi chiar din Franţa prietenă, diversifică şi îmbogăţesc acţiunea. Răsfoind "Gazeta", poţi fi copleşit de acurateţea, unui stil alert, urzit cu paranteze de umor; poţi să pricepi în subsidiar, seriozitatea cu care se învaţă şi se aplică două verbe: a cunoaşte şi a ocroti. Cititorul se mai poate convinge că o astfel de preocupare înmănunchează un mare volum de muncă şi pasiune dăscălească. E deja o muncă ştiinţifică, un curent naturalist de strictă actualitate, cu încrengături până departe, în peisaj francez ori belgian, cu dialoguri vii prin corespondenţă şi schimburi de vizite.
         Scatiii au devenit deja (din 1997, n.n.), asociaţie afiliată Federaţiei Internaţionale a cluburilor C.P.N. din Franţa şi filială a Societăţii Ornitologice Române.
         Scatiii noştri, dar mai ales şeful lor, dl. Ilie, alias Yves (spre a parafa şi calitatea sa de francofon convins) merită toate felicitările, pentru că dintr-o dată, iată, au făcut din satul Anieş, o nouă capitală a ornitologiei româneşti.

Sever Ursa "Cuibul Visurilor", nr. 27, decembrie, 1998

        Am fost o zi învăţător la Maieru

        (Prefaţă la un mic manual de ecologie umană)

         Valurile vieţii şi ale întâmplărilor ne poartă deseori prin furtunile şi porturile celor mai bizare situaţii. Mi-a fost dat astfel să trăiesc şi să particip acum nu ştiu câţi ani pe post de scrib şi asistent la o curioasă "întâlnire". Am rămas puţin uimit, apoi contrariat şi indignat de atitudinea sfidătoare, tăios duşmănoasă a unor colegi de breaslă pentru care, între ofensa subterană şi jignirea făţişă nu exista nici o diferenţă. Chestiuni simple, ca de exemplu, împărţirea elevilor pentru clasa I sau rezolvarea unor detaşări, devin nişte probleme (era să zic "afaceri") atât de complicate şi irezolvabile încât muncile lui Hercule devin faţă de acestea nişte nimicuri. Astfel lucrurile se complică, fiind greu de împărţit ceea ce a fost o dată împărţit, în baza unor principii preferenţiale şi părtinitoare de ...(iartă-mă, Doamne!) religie, rudenie, vecinătate, etc. în ochii domniilor lor (ce îşi oferă singuri partea leului) în care am văzut privirea oblică a duşmăniei şi a furisei circumspecţii, noi nu suntem colegii cu care trebuie să conlucreze şi nici măcar adversarii cu care trebuie să concureze, ci nişte duşmani inveteraţi. În mintea domniilor lor, deasupra cărora străluceşte într-o lumină orbitor biruitoare steaua gradului didactic I., unii sunt de vină că n-au epoleţi auriţi, ori că sunt bărbaţi, ori că sunt prea bătrâni, ori dimpotrivă, prea tineri ori,... nu ştiu, nici eu, ce mai zace în asemenea minţi chinuite şi micite de uriaşe orgolii. Propun ca asemenea magnifice talente didactice ce nu vor fi niciodată egalate să fie urcate cât mai sus pe treptele cam tocite ale învăţământului modern, atât de sus încât de la înălţimea egoismului lor să fim văzuţi asemeni unor sărmane furnici şi de acolo să li se dea drumul! Socotesc că numai persoane foarte titrate pot lucra cu elevii foarte buni, nouă, muritorilor de rând ramânându-ne "fericirea" de a ridica "plebea" - în învăţământul românesc modern se foloseşte un termen mult mai dur: handicapaţii! Asemenea personaje fac astfel o activă anti-propagandă şcolii. Bârfele de cafea, de laiţă ori de răscrucea uliţei sunt din păcate mult mai credibile decât unele realizări şi împliniri mult mai evidente. O întrebare: Ce se câştigă de aici? Stima şi admiraţia părinţilor?! Nu prea cred: "lumea e cum este şi ca dânsa suntem noi". Spiritul de concurenţă? Nu! Atât timp cât nu există fair-play şi nu asculţi părerea celuilalt. Calificative, laude, medalii, statui?! Da! Dar pentru cât timp?! "Verba volant" ...calificativele se îngălbenesc, medaliile şi mandatele prind rugină şi chiar statuile regilor cad îln ruină. Ori, se câştigă altceva?! Nu ştiu. Bănuiesc doar ce ramâne: "apa trece"... Iată cum, prietenia şi colegialitatea, spiritul de echipă, încrederea şi toleranţa sunt murdărite de interese apropiate şi meschine. Nici să nu ne mirăm că sub asemenea steaguri se iscă adversităţi şi fricţiuni. Să aruncăm balastul vorbelor amare, tristeţile şi refulările noastre, ranchiuna şi invidia şi, haideţi să învăţăm ceva din privirile simple ale şcolarilor noştri. Căci, dacă între dascali solidaritate şi spirit de breaslă nu e ...nimic nu e. Oricum ar fi .. prefer ASTFALTULUI impurificat de mascaradă, sforării şi meschinării de tot felul, DRUMUL curat al conştiinţei mele prin colburile şi noroaiele Văii Anieşului.

         Cu stima,
         ILIE HOZA - director, Şcoala Generală Valea Anieşului

Ilie Hoza (Articol regăsit în "Cuibul Visurilor", pagina 5, octombrie, 1996) XI.XI.MMXVI

  Prieteni natura nord

Alex Ionescu

cartitaplimbareata.ro

Bogdan Ciungara

www.benny-photo.com

Cristian Mihai

surfbirds.com
www.shutterstock.com

Daniel Szekely

www.anies.ro

Florian Andronache

www.viata-salbatica.ro

Grigore Cotul

www.cuibulvisurilor.ro

Răzvan Zinică

www.fotonatura.ro
www.treknature.com