Ravens' Day - Le jour de grands corbeaux - Ziua corbilor

         Ieşire în două zile la aer "tare" de februar; deşi temperatura este "cuminte", (6-8 grade C.), pale reci de vânt frământă văzduhul. Urcuş în trepte, când albe de omăt, când negre ori cafenii, de pământ şi ierburi putrede, pe terase cu mărăcini; măceşi, porumbari spinoşi, păducei îşi mai păstrează fructe roşcate, uşor înnegrite de bătrâneţe. Aici îşi găsesc cazare şi adăpost de gheara uliului, cete de vrăbii cu creştet de ciocolată (Passer montanus), de pitiguşi cu cravată neagră trasă peste vestă galbenă (Parus major)... Cizmele se îngreunează de glod galben şi lipicios, sau eu sunt mai bâtrân şi mai ofticos? Îmi trag sufletul ori suflul?! pe o băncuţă improvizată de mine din doi butuci de arin cu măduva roşioară (ce i-o fi făcut arinul, omului de la ţară?!) şi o bucată de scândură căzută dintr-o portiţă de livadă. Stau ca la teatru şi muşc dintr-un măr pădureţ şters de apă şi firimituri de frunze pe mâneca stângă a vestei de teren. Gust sălbatic, dulce ţepos! Şi când dau să mă ridic, începe... mitingul aviatic!? ĭapte corbi ies vâjâind de după coama Prislopului şi încep să se dea... în spectacol: tonouri, picaje, lupinguri, urmăriri, rotocoale, stând pe vânt, fâlfâiri domoale şi aterizări scurte pe crengile din creştetul merilor; acolo guguie, se tânguie, cârâie altfel, tandru; o fi vremea dragostelor? o fi dragobetele corbilor?! Un zburător negricios a rupt o crenguţă şi a oferit-o "negresei", inimii sale; zbor în tandem cu cadoul în plisc, spre vechiul cuib! Ceilalţi zboară ca turbaţi când la firul ierbii, când în văzduhuri! Negre duhuri! Piloţi neântrecuţi! Ce fanatic joc e zborul pentru asemenea aşi!
         Gata cu a mea hodină, mai urc un pic în serpetină, răscolind în trecere un cârd mic de cocoşari, doi mierloi, câteva presuri de lămâie (citrinella); doi corbi ce nu se sfiesc să-mi treacă pe deasupra... dacă şi-ar întinde ghearele mi-ar apuca... căciula, în timp ce un şorecar îmi trece pe sub nas. Îi văd de sus, în lumină, spatele castaniu lucios, corpul indesat, coada în evantai; sesizez, prin binoclu cum vânătorul înaripat răsuceşte uşor, stânga-dreapta capul, pentru a scana terenul de vânătoare! Mă îndrept şi eu din şale şi mai urc câţiva paşi pe un platou bălţat cu zăpadă şi tăiat în două de un pârâiaş aproape dezgheţat.
         Din negurile nordice ale Muncelului apare o aripă, două aripe! Silueta, care pare mai mare decât corbii, ce taie vazduhul din "prim plan", cu remigele primare înfoiate de vânt îmi călătoreşte gândul la altceva, dar ştiu că-i doar o iluzie optică! Am mai păţit-o! E tot un "Buteo", poate perechea celui văzut mai devreme! Urc până la marginea molidişului, unde pe alt platou, îmbrăcat în pieptar de nea, am văzut şorecarul odihnindu-se pe o grămadă de vreascuri, lângă o casă în câmp. Am hotărât, dacă tot eram aşa departe de lume să intru puţin, pe un drumeag afaltat cu gheaţă, în pădurice. Pe marginile cărării, fagi burduhoşi îşi arată scorburi somptuoase, cu forme ciudate, învelite în catifele de muşchi verde. Prin ele, printre ele, sâsâituri fine, amestecate, de piţigoi de brădet (Parus ater) de auşei, zişi "Regulus" (prinţişor, adică), de cojoaică, poate!?
         Coborâre, în viteză pe tălpile cizmelor, folosind drept băţ de schi, o proptea smulsă de langă o claie de fân mucegăit! Apoi pe scările de piatră şi de lut înmuiat ale pârâiaşului dezgheţat. Pe drumul spre vale, printre buturugi, crengi, arini îndrăzneţi, aluni vrăjitori şi cuvioase răchite, câţiva mugurari, câţiva botgroşi, legănaţi de vânt în nuielele din vârf. Apropo de tustrei copăcei; toţi şi-au pregătit mugurii încă din ianuarie! Aşteaptă câteva zile mai călduţe, ca solzii mugurilor să se deschidă şi vântul să împrăştie praful de aur; salcia-i mai zgârcită, mâţişorul catifelat nu e încă descăpăcit din strânsoarea muguraşului. Aşteaptă albinele...
         Vin mai aproape de casă, cu viteza... omului flămând! Prin pomii din grădină piţigoi ca cerul ("caeruleus"), călugăraşi (palustris) şi codaţi (caudatus), care mă ţin în zăbavă. Deasupra acoperişurilor un uliu porumbar (mascul) dă târcoale unui stol de porumbei şi încearcă să-i cârduiască; nu se grăbeşte, de îndată ce unul se va desprinde, va ataca.
         Zgomotele se apropie de mine... accelerando, fortissimo, hămăituri de câini, tocătorul de lemne, maşini... trebuia să mai rămân!?

© yves hoza