Uccelli di San Pietro
După Sânzâiene, Cuculo a amuţit!
Altele, cântă-n bucurie; două Tartora dal colare guguie pe braţele unei răstigniri, iar dinspre livadă s-aud: ţuit de torcicollo, ţipăt de Picchio rosso magiore, picilit de Pettirosso, ţăcănit de Codirosso de grădină, sâsâiturile unui alai de Codibugnolo, ţârăieli de pui Cinciarella şi Cinciallegra, semnale morse subţiri de Pichio muratore.
Dinspre coasta cu iarba răzuită, la malul de dincolo umbrit de salcâmi, arini, sălcii şi liane de curpen, iar la cel dincoace răcorit de trei nuci bătrâni se încântă silviile Bigiarella, fâsele Prispolone, cintezoii Fringuello care cântă greiereşte, se-ntrec în fluierături Merlo cu Tordo bottaccio, şopoteşte o collybita Piccolo, zâzâie presurile Zigolo giallo, ciripesc dulce sticleţii Cardellino.
Pe sub măgură cârăie pica Gazza, fiuie graurii Storno, sârlâie cocoşarii Cesena, croncăne un Corvo imperiale şi ciorile Cornacchia. Printre creangi ţepoase de păducel un Averla piccola se-ndoapă cu dumicaţi de cosaşi, pe creasta coperişurilor de draniţă şî ţâglă fac balet cu piciorele subţiri ca acele de ştricănit (tricotat pe ardeleneşte), balerinele Bianca şi Giala. Passera domestica scurmă în burlanele din streaşini, meşterii codroşi Codirosso de munte repară hornurile plescăind, dansează pe deasupra lor cetăţenii înaripaţi ai Romei Ardelene: rândunelele Rondine şi lăstunii Balestruccio cu voci agitate şi ascuţite, iar peste trei coline, trei "vulturi" buteo Poiana şi un falco Gheppio planează! Ooo, cât de răcoritor în noapte răsună ciuful Assiolo! Chiuuu! Chiuu!
|
