Păsări şi agheasmă
Ieşire după ninsoare cu urme afânate prin omătul proaspăt.
Lumină puţină, un nor gros, apătos, pe toată dunga de apus, măgura-i ca o savarină alburie, înconjurată de colaci de ceaţă trandafirie ca o frişcă bătută cu fragi, mniaaam!
Alte păsări dintr-anului, a doua săptămână: un uli păsărar, care s-a tot rotit, s-a îndepărtat, s-a făcut mic şi s-a aşezat pe unul din braţele crucii bisericeşti, unde mai jos c-un etaj printre obloanele hâite ale clopotniţe-i hulubărie; patru corbi singuratici, rătăcitori prin colbul alb, trei pestriţoaie pe trunchiul unui prun gras (numit aşa că face vara nişte prune mari, rotunde şi dulci din care, te chinui să desfaci sâmburile, aşa că mai bine-l sugi!), lângă ele, pe rămurele cu fructe uscate poposesc pe rând, speriindu-se unul de celălalt şi toţi de toate, câţiva botgroşi, o droaie de cocoşari, niscaiva gaiţi, o ceată de lămâiţe înaripate, oareşce piţigoi mânjiţi de cărbune.
Un copac fericit, în plină iarnă!
Tulpini cafenii de cicoare-s abătute la alba saltea, tije înnegrite şi lungi de lumânărică plecate de vânt se împodobesc cu diamante în stea de nea.
Trei sticleţi ciugulesc prin căpşoare de scaieţi cu peruci albe, trei mugurari se leagănă pe crenguţele mlădioase ale unui pui de lariţă.
Peisajul din puf alb şi zăbrele din vergi negre s-a colorat cu peniţe roşii, galbene, măslinii, albastre, cafenii, portocalii, griuri colorate şi alte nuanţe indescriptibile.
Dar asta-i o altă poveste cu pene peste omături şi lapoviţă!
De sete, sărut o mână din puf răcoros de zăpadă, culeasă printr-o înstrâmbată aplecare a trupului spre stânga şi balansul dinspre înapoi spre înainte al aceleiaşi mâini, încât pe creta pufoasă patru urme de gheare rămân, de sete ziceam, căci degrabă să prind lumină, uitat-am sticla pe dulăpior.
Da' ajung acasă şi mă arunc peste vidăra uitată peste noapte în târnaţ şi când dau să m-adăp, ţiiing! răsună ulcica de glajă-n cristalul albastru-al gheţii.
Duc cofa în casă şi până se dezgheaţă, năvălesc peste tri găluşte cu mult rais şi jumere, dintr-un blid lăsat de mama pe marginea sobei, ca să nu să sleiască bucatele dac-o vini Ilie sleit de frig!
Iau o măsură din apa de Bobotează, în care plăcuţe de gheaţă dansează, adaug trei fire de busuioc, aştept cu sete crescătoare ca lichidul să fie nici prea rece, nici prea cald şi sorb cu înghiţituri liniştite, rare şi mici, noua ageasmă numaidecât.
Să ştiţi că apa pură este cea mai bună băutură şi singura indispensabilă.
Aşa zice Confucius: "Un blid de orez cu apă proaspătă şi braţul drept pernă, iată o stare de de/plină/tate tradusă prin obiceiul sănătos de-a te bate cu palma peste pântice! Ia să ştie asta şi păsărarii francofoni! Sachez que l'eau pure est la meilleure boisson et la seule indispensable. Suivez l'exemple de Confucius: "Un bol de riz avec de l'eau fraiche et le coude pour oreiller, voilà un état qui a sa satisfaction." Să-i urmăm exemplul?!
Dex:
hâit(ă) = adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbuşit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat;
pestriţoaie = ciocănitoare pestriţă (Dendrocopos major);
lariţă = larice (Larix decidua);
vidără = găleată, doniţă;
glajă = sticlă;
cofă(e) = s.f. vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ţine la ţară apa de băut; doniţă; p. ext. conţinutul unui astfel de vas. * Expr. (fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda.
A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torenţial;
găluşte = sarmale;
rais = orez;
|
