Omătul mieilor şi duhul blândeţii
Palavre reci! Vorbe şi cinteze-n vânt. Generăleasa "Iarnă" şi-a recucerit poziţile pierdute la-nceputul lui martie. Frontul omătului a coborât pân-pe acoperişul casei Bontăşenilor.
Vraiştea de grauri cirlilăie, presurile pâsăie, codobăturoiul Motacilis patrulează pe ţiglele din acoperiş, căci încep, cu vremile astea să-l mişune neliniştile, ca şi pe mine vremurile, corbii zboară pe-o aripă înclinată de vârtejuri, piţigoi de brădet speriaţi de hlamida târzie, au venit până-n molizii şi pinii din dâmbul borcutului, de unde şuşuie speriaţi: sssst, ţşşt!
Sticleţii dârdâiţi fac slalom printre fulgi şi lacrimi îngheţate. Eu ce să fac?!
Ia, umblu pitit, apoi îmi trag răsufletul de mă aşăz pe scăunelul meu alcătuit din două lespejioare puse peste-o buturugă de salcă de-şî nu zîc nimic! Nici n-am cum... c-am în gură lipitiuc! Asta nu mă împiedică să zic în gând, asemenea domnului Fântână. "Plus fait douceur que violence". Cu blândeţe, cu tandreţe, aşa se va duce zăpada de la chipul soarelei, cum se topeşte ceara de la faţa focului.
Şi c-un pic de strecurată şiretenie din legea firii: "Sachez qu'on réussit mieux avec la queue du renard qu'avec la griffe du lion", ştiindu-se că reuşeşti mai bine cu codiţă şi fundiţă decît cu gheară şi furie!
|
