Mâneci de coajă
Înserare rece, slab luminată, cu degete îngheţate printre toporaşi. Mierlele cu plastron mai staţionează prin livezi, ninsoarea a coborât botgroşii şi mugurari spre vale, cintezele şi presurile piruie timid, ciocârliile-s mute, doar codroşii, piţigoii cărbunari şi măcălendrii execută partituri mai îndrăzneţe, iar verdoaica fâşcăie întruna a nepăsare; într-o tufă de soc am descoperit o pitulice, apoi o brumăriţă, şi stând aşa, pitulat, am urmărit partida de vânătoare a uliului porumbar, cu balansări de aripi şi alunecări şuierătoare printre pomii din livadă, după urma cocoşarilor. Două raiduri, nici o captură. La a treia încercare nu s-a mai întors. Cobor cu regretul că nu mi-am pus pe spate ceva mai gros, dar găsesc pe sub coroanele tremurătoare, mânecuţe de coajă, dăruite de-un prun bolnav, omului friguros.
|
