Măgura Porcului - Everestul inimii mele
Urcuş la pietrele măgurii.
Septembrie cald, calm, blând, plin de pace.
Las rădăcinile de tătăneasă şi brusture la macerat în borcane pe dunga caldă a târnaţului, raft lemnos pentru farmacia naturii.
Urcare domoală pe cărarea galbenă de marnă.
De pe marginea ogaşului mi se-nchină slujitori ţepoşi: măceşi şi păducei cu fructe înroşite, porumbari cu coţobrele albestrite, tufe de soc cu bobiţe înnegrite.
Broscuţe bombina îşi scot ochii din câteva bălţi rămase din pârâiaşele secate, pline de mătasea broaştei!
Viespi, cosaşi, fluturi azurii şi stellatarum pe fierea-pământului, albine pitice pe tulpiniţe pierdute de garofiţă, călugăriţe pe fire topite de şovârf.
Pe-o cărare verde de pârâu ascuns sub ierburi stau la umbră moale de fagi, salvii galbene, lipicioase, tulpini înalte, păstăioase de răchitan hirsut! Mă caţăr, lac de sudoare spre Chomolungma, mama universului din Inima mea.
Instalez prima tabără de popas la poale.
Sub un trunchi putred de păducel rostogolit sub greutatea burţii mele, zăresc carabi înnegriţi, miriapozi suciţi, fire mătăsoase de păianjeni.
Scăldat de năduşală, ajung sub plugul de piatră, un brăzdar de rocă ascuţită izbucnit de sub coastele colinei.
Peretele de stâncă, peticit cu muşchi, licheni şi frunze grase de urechelniţă s-a înfierbântat; îmi arde plăcut spatele lipit de cuptor.
Îmi ling buzele sărate de-mi stă gândul la îngheţata aromată cu mentă şi împodobită cu păpălău.
Ridic ochii spre alte vedenii! Şorecari, fluieraş de ghionoaie verde, fâsâit de fâse, nu tu, rândunele, tu, nu lăstuni, codobaturi albe şi cenuşii, o mierlă, pitulici înverzite, piţigoi din fiecare soi, sfrâncioc roşcat-tineret rezervă, un juvenil de sfrâncioc sur, gaiţe, alunari, doi corbi, trei ciori, cinteze duium, cânepari, sticleţi, cam asta-i tot, măi, dragi băieţi! Recoltă de fructe sălbatice în buzunarele borneului: măceşe, păducele, porumbele, cruşâne, scoruşe, căline, socuţe.
În cămările memoriei alte mândruţe!
|
