Povestea celor 10 spiriduşi ai pădurii
A fost odată, demult, demult, cu milioane de ani în urmă un Moş, Moş Timp, care stăpânea toate pădurile de pe pământ: cele albe de flori, cele de mătase, cele de aramă, cele de argint, (deci cele patru anotimpuri)! În aceşti imenşi codrii de aramă, vorba lui Eminescu trăiau zece spiriduşi cam năzdrăvani care făceau pozne prin crânguri, zăvoaie şi păduri. Şase bălţaţi, cu hainuţe peticite, doi cu haine verzi, pădurari probabil şi căpitanul lor înveşmântat cu uniformă neagră şi chipiu roşcat! Fiindcă erau cam poznaşi şi au început să scrijelească, să cioplească, să cresteze etc, arborii, moşul i-a pedepsit şi printr-un act magic, printr-o formulă neştiută i-a transformat pe cei 10 ştrumfi în ...păsări! Dar nu orice fel de păsărele, ci nişte păsări speciale numite ciocănitori! Dar cei 10 pitici zburători nu şi-au uitat năravurile ci, au continuat şi continuă să scrie pe scoarţă în fiecare zi, şi-n toate anotimpurile!
|