Octombrie cu dulceaţă de mure
Bate-o lumină piezişă în perdeaua portocalie, clanţa-i în jos lăsată semn că uşa nici închisă, nici deschisă nu e. Ulcele cu picăţele se spală în covata albastră. Porodici verzi se coclesc pe târnaţul pârlit de căldura lui Octombrie.
În după-amiaza zilei umbre suave s-atârnă pe pereţii scorojiţi de bătrâneţea atâtor anotimpuri. Mănuşile de spălat spatele încovoiat stau pe sfoară la uscat. Stâlpul portiţei a crăpat de căldura trecutelor veri. Parc-o fost ieri când mălaiul acum tare ca piatra era-n lapte.
S-aud dinspre măguri cântece şi şoapte! Cum că în astă noapte va coborî pe sub lună cea din urmă corabie cu fluturi nebuni! şi eu voi trage pânza albă de pe catargul de la poarta şurii, voi stinge lampa de voi rămâne singur în bezna grădinii.
Dar până atunci mai e încă lumina zilii cu frunze ferecate-n aramă, bătute-n platină solară, unele pişcate de puricii brumei ori însângerate de curmătura zilelor, altele încă-s pline de fiere-n putere; tulpiniţe de trifoi roşu şi alb, podagră, morcov, ţintaură mov, picioru-cocoşului, barba-caprei, părăluţă, salvie, lucernă sativa se mai aţin pe câte-un fir.
Fluturi: Albăstrei, Albiliţe de nap şi rapiţă, Gălbiori Colias, Amirali şi Fluturi de sidef stau pe-ale lor căpşoare din ce în ce mai chele!
În grădinuţă roiniţa a-ncărunţit, urzica-i verde-verde, o duce bine, pe florile de Aster mai-nalt ca mine vin şi s-aşeză zeci de albine, sirfi şî musculiţe fine. Apoi, pe neaşteptate vine răcoarea şi ceaţa înserării. Corbul bate cu aripa cornul lunii. Fumegosul Octombrie face semnul apropierii de acasă. Rugina strugurelui abia se mai vede prin lacrima ochiului mâhnit după ziua ce s-a trecut! Caut sticla cu zama de poame şi borcanul cu dulceaţa de mure.
În glajă doar aburul! în borcanul cu dulceaţă din mure, nu mai e mure! Aşa şi-n Dragoste ...dacă nu-i Iubire!...
|