Mărtiuc

        Mărtiuc cam răciuc! Fără ...ciuc! O plimbăreală cu rucsacu-n spinare aşa acum ai merge cu sacu' la moară! După o noapte cu cercei de gheaţă la maluri şi pojghiţă de celofan friguros în vidără îmi vine să hălăduiesc! Câmpul pare vlăguit de truda şî oboseala iernii. Petice de verdeaţă cât palma şi fire de iarbă cât codiţa piţiguşului catifelat care m-a însoţit aproape tot drumul! Aripi de codobaturi, pene de corb, chemări de verdoaice. Mâţâşori de argint, tămâioare zgribulite, câteva steluţe de Ficaria, batiste verzi de rostopască, sânzâiană, frăguţă, urzică, preşuri de muşchi moale, gros şî scufundos! O expediţie în tundra lui Marte cu nedeclarate scopuri ştiinţifice! Dacă tot avem ghidu' de verdeaţă iernatică să mai răsfoim câte-o filă de hârtie. Planetă cafenie! Din micul Ornitholog voi ajunge marele muşchiolog, lichenolog, (sper că nu vine de la lichea!?), apoi cel mai tare frazeolog! Lumină când şî când, vânticel cu miros de omăt! Mai multe subpământene decât aeriene! Aplic, ca-ntodeauna, la nevoie metoda CIOFLEK! Pe lângă bolovani, prin buturugi, pe sub scânduri de podină podobite cu broderii de mucigai alb, viermi, furnici orbite, miriapozi iuţi, crustacee terestre-tanchete miniaturale din neamul Porcellio, carabi înfundaţi cu nasu şî antenele-n lut ud, melci înveliţi în mucus albicios, pe deasupra câte-un bondar rahitic, câte-o albină pe freziile din grădină, o viespe-regină respiră pe-o piatră lovită de lumină! Aştept! Răbdărică! Rând pe rând, păsări şi cuvinte întru acelaş' gând! Sătul de-atâta frazeologie mă-ntorc spre cămăruţa-mi de căldură plină, ca să-mi picur pe limbă compot fierbinte de mere îndulcit cu-o inimioară de miere gălbuie. Dintr-o linguriţă de-argint! Apoi m-apuc să cânt!


   Piţiguş sur

© yves hoza 20 Martie 2016