Ghidul ciocănitorilor din Munții Rodnei!
Nb. - lămurire - Ghidul picus - Ghidul - Determinatorul ciocănitorilor din Munţii Rodnei în care sunt prezentate (era să zic, de-a fir în păr), din pană-n cioc, cele 10 specii din această zonă - din grădinile şi livezile din vale până-n jnepenişurile din zare: nouă din ele sunt sedentare, (cele pestriţe, cea verde şi cea sură, neagroaica) şi una migratoare; capîntortura!
Dacă pentru prietenii din Hexagon ea este Pic epeiche, pentru savanţi Dendrocopos major, iar pentru ornitologi, Ciocănitoarea pestriţă mare, pentru toţi, ea este un îndrăgit toboşar şi doctor al pădurii. Neamurile ei sunt multe şi tot atât de muncitoare. Una din surorile ei mai mari este ghionoaia verde, (Picus viridis) ce coboară adesea pe sol pentru a degusta furnici. Alta soră ghionoaie îi este ciocănitoarea sură (Picus canus), iar alte surori pestriţe îi sunt: ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea pestriţă mica (Dryobates minor), ciocănitoarea de stejar (Dendrocoptes medius), ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoarea cu trei degete (de munte), (Picoides tridactylus). Şeful de trib al acestui popor pădureţ este ciocănitoarea neagră sau negroaica (Dryocopus martius) un strâmbă - lemne de dimensiuni considerabile: 45 cm şi o anvergură de 75 cm. şi, ca toate familiile care se respectă, şi aceasta are o mezină călătoare: capîntortura sau vârtecapul (Jynx torquilla), care voiajează fără paşaport, dar cu acte bio în regulă, până în sudul Spaniei şi Africa de nord. Cu excepţia acesteia (O.V. - oaspete de vară) toate celelalte ne sunt credincioase tot timpul anului (S.S. - specii sedentare) şi nu ne părăsesc până la moarte.
|
