Gânduri din scorbură
Te-ai aşezat?! Stai liniştit! Un deget nu mişca. Acolo unde te-ai aruncat prima dată-n pat, e culcuşul tău primordial, vizuina ta străfundă! Siesta ta ancestrală! Nu te mai răsuci în bârlog, nu mai gândi, cum se sfâşie frunze din cămaşa mea portocalie, cum cu urechea mea de cep, te ascult într-un suspin de toamnă târzie. Taci, visează, în somn, filozofează!
|
