Firimituri de dragoste prin de ger de ianuarie
Dorm cu tine-n abis, somn profund, sunt o pietricică neagră pe patul de nisip alb al lacului rotund...
Patru mâini ori mai multe-aş vrea să am, pe toată să te pot fura... să te am!
Dragostea mea, de ce te împiedici în paie, nuiele, firimituri, chirpici şi alte lucruri mici?! Nu, mai bine, iubirea din Inimă, mai sus să ridici?!
Expresia "a-ţi sari somnul" e uşor aberantă! Cum să sară somnul?! Somnul doarme! Lângă tine!
Cine sunt? Cine sunt! Îs un biet amărât de rând! Cineva zice să nu mă subestimez, dar mie îmi place să mă micşorez, să mă strecor în urechea ta, să-ţi ascult inima.
De ce plâng, privind înapoi? Pentru că Dragostea mea rămâne toooot mai muuuult în urmă! De ce râd, uitându-mă înainte? Tot eu răspund, zâmbind într-un dinte, văzând în oglinda viitorului apropiat o faţă mototolită de clovn fără minte, încă în viaţă!? De mine, părinte!
Oare ce doare mai greu?! Trupul ori sufletul? Durerea trupească ori cea sufletească? Oare ce vindecă mai bine, ce crezi, ce gândeşti? Mângâierea corporală sau alinarea suferinţei sufleteteşti?
|
