Finiş de septembrie

        Lumini şi umbre, frunze şi umbre, ce n-am avut toată vara decât umărul sărat şi pielea ciocolatie, am acum, irigaţii în grădinuţă, baie şi spălător de vase la robinet natural, maşină de spălat cu vâltoare în văniţa de sub burlan, perdele albastre cu mărgăritărel puse pe sfoară la uscat, şlapii la spălat, viespi regine se pipăie la uşa cuibului cu fine antene, bondărese încalecă frenetic căpşoare de trifoi roşu, la buza treptelor câteva asemenea fire s-au înfrăţit. Mi-am pus masa de leneş ce-s pe-un scaun de lemn, pe care l-am împodobit cu vrejuri de hamei, iar faţă verde de masă trei frunze de sora-soarelui pădureancă. Mai am încă un pahar de vin spumant, câteva spice de ierburi ş-o coajă de prun bătrân şî înalt. Sfârşit de septembrie, şfârşală, somnoreală, un plic c-un stârc de noapte în cutia poştală...


   Stârc de noapte în cutia poştală

© yves hoza 29.09.22