Antroponimie ornitologică - păsări din antroponomastică locală
Cum în orice comunitate sătească oamenii sunt permanent în relaţii directe unii cu alţii, îşi cunosc foarte bine genealogia, calităţile şi defectele, obiceiurile, viciile şi ticurile, cea care reflectă în mod explicit aceste particularităţi, dându-le o coloratură aparte, este porecla. Deşi multe dintre poreclele adunate relevă spiritul sarcastic, zeflemitor, umoristic al comunităţii, cele mai multe porecle au apărut din necesitatea stringentă de a deosebi indivizii. În vechea lume a satului numele de ocară erau folosite pentru a "descilini", familii cu acelaşi nume din neamuri diferite. Ilie Hoza al Rotarului era altul decât "acelaşi" Ilie Hoza al Ţăranului. Recunoaşterea individului se făcea astfel folosind porecla: se zicea, Grigore Biţa care era altul decât Grigore al Faurului, George a Flocii spre a-l deosebi de George Broască, şi aşa mai deoparte.
- Lele Ioană, vine Doruţ să ne taie porcu?!
- Care George?!
- George a lu' Flocea!
Cu siguranţă că strămoşii ăstui măcelar erau cam păroşi!
Aşadar, personajele se identificau fără urmă de îndoială după ocară! Sandu Părtinoiu (care în acte era Alexandru Partene), Reghina Faurului, şamd! Ca în anecdotă! Se întâlnesc doi români şi unul îl întreabă pe celălalt. De unde eşti, mă, Iosâpe?! (Că şi cel întrebător tot Iosâp era!) Din Togo! (Maieru). Bine, bine din Togo(ul) măierean?! Daaa, de-a cui?! O paranteză! Măierenii erau porecliţi de vecinii din alte sate, COŢOBREI, (coţobrele - fructele porumbarului, Prunus spinosa).
***
Am hotărât, jucându-mă asemeni lui Crangă cu aceste ocări hâtre să abordez latura naturalistă a acestora: nume de plante, insecte, animale, păsări etc din Maieru, Anieş şi localităţile vecine. Iată câteva. Goanga (goangă, 'insectă') "era mic de statură şi cam slăbuţ", Guz (guz 'cârtiţă') "era mică, ca o cârtiţă", Hriba (hribă 'ciupercă comestibilă, Boletus edulis') "era bătrână ca o hribă", Ţoaba (ţoabă 'muscă') "era înalt şi slab", 'Broasca "copil fiind a început să meargă foarte târziu, primele lui tentative de mers semănând cu cele ale unei broaşte" Cucu (cf. expr. a sta cuc 'ghemuit') "era miner şi la ora mesei obişnuia să se aşeze ghemuit să mănânce. Ortacii din echipă au început să-l ia în derâdere pentru poziţia respectivă, spunându-i că stă cuc; Fansula "acum e grasă ca o fansulă 'fasole'; provenea din Maieru, localitate în care familiile au copii mulţi şi mărunţi; sunt mici de statură"; Ţapu "era o familie cam îngâmfată, baba era tare afurisită", Ţarca "mergea ca o ţarcă", Broască - "pentru că avea casă într-o mocirlă unde cîntau broaşte". Mai trăiesc încă urmaşi de-a lu Capra, ai lui Pădure ori Vărzari, nume de "ciuf", adică de ocară şi nu pasăre de noapte - două specii: Ciuf de pădure, (Asio otus) şi de câmp, (A. flammeus)! Asta-mi aminteşte de cei mici, rotofei şi care purtau ochelari din tribul Buha!
***
Nume de ocară cu pvsări: de-a lui pupăză, de-a lui gaia, (a găii), a lui găină, de-a vrăbgii, (a vrăbiei), a lui cucu, de-a lui cucu, a lui ţarcă! Cu siguranţă aceste porecle ironizează, caricaturizează unele năravuri ale sătenilor. Vasile a lui Pupăză îşi trage porecla de la faptul că, asemeni acestei păsări, pu-pu-puuu, pupăzăşte, pârăşte, pe scurt este un reclamagiu. Pupăză era un individ, "vorbea mult de la o casă la alta". Ion a găii, asemeni gaiţei, este un zgârcit, ascunde făina şi nu dă nimănui nimic. Un Hagi-Tudose rural mai mic. Cucu şi ai lui erau fără îndoială personaje singure sau solitare. Vreun moş o fi rămas singur - cuc şi de-aici numele, (cf. expr. a sta cuc 'ghemuit') sau a sta - a sta ghemuit. De ce Toader a lu găină?! Probabil pentru că avea pielea de găină: aspră şi albă ori fermier la vreo fermă avicolă! Ori, poate, bietul sătean avea nevastă şi/sau soacră care mereu cotcodăceau! Glumesc, desigur! Dar ştiţi desigur, că în orice ironie este şi o urmă de adevăr. "Îi spunem aşa pentru că a fost din Ilva Mică şi s-a măritat la Maieru. Se ştie că la cei din Ilva Mică li se spune "Cucurigu" venind aici i s-a spus de-a lui "Găină". Cocirlău/Cosîrlău "de la un om care umbla după o pasăre ca s-o prindă ca să nu-i zică ca la pasăre - (ciocârlie - ciocârlan) i-au zis a lu Ciocîrlău. Un Păsărilă - Lăţi - Lungilă măierean. Le zic, le spunem şi acum Vrăbieni, de-a lui Vrabie, fiindcă în vechime două fete guralive se ocărau una pe alta zicîndu-şi unei - celeilalte: "vrabgie", "vrabgie"!, Răţoi erau cei din familia Raţ, probabil de la numele unguresc Ratz!?
Nb. Gaia şi gaiţă sunt două specii diferite. Cu siguranţă ocara face referiri la gaiţă - specie de corvid, rudă, (relativ) apropiată cu ciorile, stăncuţa, corbul, coţofana. Gaia roşie (Milvus milvus) este o pasăre de pradă, mare, cu aripi lungi şi o coadă bifurcată, din familia Accipitridae. Gaia neagră sau gaia bruna (Milvus migrans) este o pasăre răpitoare din aceeaşi familie, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice şi cu coada bifurcată.
În orice comunitate sătească oamenii sunt permanent în relaţii directe unii cu alţii, îşi cunosc foarte bine genealogia, calităţile şi defectele, obiceiurile, viciile şi metehnele, ticurile chiar, dar şi "apucăturile". Cea care vine însă să completeze informaţiile despre acest leagăn al veşniciei, dându-i o coloratură aparte, este porecla. Acesteia i se atribuie nu mai puţin de trei termeni: nume, supranume şi "ciufulitură". Cu privire la cel din urmă termen sunt cunoscute următoarele sensuri: batjocură, ridiculizare şi zeflemea. Cum e şi firesc, oamenii îşi atribuie diverse apelative care scot în evidenţă anumite trăsături. Verbul "a ciufuli" are sensul de "a lua peste picior pe cineva, a face de râs, a batjocori, aşa cum o spun şi următoarele versuri populare:
"Nici cu gândul n-am gândit / Cine m-a ciufuluit."
Pe Valea Someşului, în Ţara Năsăudului, această expresie este foarte des folosită şi aproape că nu deranjează pe nimeni, chiar dacă uneori este mai puţin comodă. Multe sate din jurul Năsăudului sunt cunoscute din cele mai străvechi timpuri după "ciufulitură", adică poreclele sunt general valabile pentru o întreagă aşezare rurală. Măierenii sunt cunoscuţi ca fiind "coţobrei" fiindcă e satul cu cei mai mulţi copii din ţară şi de forma lor sunt oameni mai mărunţi, nu foarte voinici, însă harnici cum nu sunt alţii. Ţtefan Buzila în "Glume grănicereşti" din Arhiva Someşană, nr.22, 1937, pg 193 face un întreg şi amuzant inventar al al poreclelor date locuitorilor din (aproape) toate satele judeţului.
"... Românul fiind din fire glumeţ, dar şi sarcastic, în aceste timpuri de repaus cordoniştii făceau poezii hazlii, cu cari se caracterizau unii pe alţii după comunele natale. Atari glume pişcătoare sunt şi celea ce urmează, adunate nu cu puţină greutate din gura poporului, deoarece azi sunt foarte puţini indivizi cari le mai ştiu..." Voi reproduce aci unele din glumele cordoniştilor aşa, după cum le exprimă poporul în graiul său.
Napci fripţi sânteţi voi Ţănţeni;
Lapte acru voi Ilveni;
Păducioşii de Rogneni;
Ţiganii de Măgureni;
Coţobreii Măiereni
Ticăiţii Poeienari;
Cuşmă lungă Sângeorzeni;
Răşinarii de Leşeni ş.a.m.d. sunt luate în răspăr amuzant numele vecinilor noştri!
Sunt convins că aceste delicioase "vorbe de ocară" sunt prezente şi în alte regiuni ale ţării! Îmi aduc aminte, doar în treacăt de personaje din cărţile noastre de citire! Smărăndiţa popii, Ilie Moromete. Procopoaia - nume măierean real folosit de Rebreanu în nuvela Cuibul Visurilor: "căsuţa Procopoaii ascunsă între pomi ca un lăcaş de vrăjitoare" Numele a fost folosit şi în proiectatele Amintiri din Maieru, din Caiete, p.300 şi în proiectul intitulat Focul (de la Procopoaia). Numele s-a format de la masculinul Procope +sufixul "oaie" şi e folosit şi astăzi. Motivul apariţiei poreclelor poate fi căutat în faptul că poporul român s-a născut cu simţul umorului pe care şi l-a manifestat şi îl manifestă în toate împrejurările. În al doilea rând, acest lucru este cerut de necesitatea stringentă de a deosebi indivizii cu acelaşi nume şi prenume. Chiar dacă la început porecla poate fi privită ca o atitudine duşmănoasă, treptat ea este acceptată şi va rămâne moştenire altor generaţii graţie personalităţii acesteia în mediul sătesc. Profesorul măierean Valer Scridonesi a dezvoltat şi explicat într-o manieră origonală, în câteva ediţii din "Cuibul Visurilor" multe porecle dintr-un TEZAURUL LEXICAL, care conţine circa 250 de PORECLE MĂIERENE. În lista poreclelor am regăsit şi numele de ocară; pentru bunicul din partea tatălui meu - Rotaru, Lazor al Rotarului - bunu Ilie era un priceput meşter în lemn: roţi - de unde şi numele, butoaie, piese de mobilier, iar bunu din partea mamei - Reghina Faorului - Faoru/Fauru era un fierar, potcovar vestit în tot satul. Odată cu bunicii noştri au dispărut şi poreclele, dar şi meşteşugurile. Astăzi avem nume exotice şi nici o MESERIE! Un material consistent pe această temă a "poreclelor" (la care n-am avut, din păcate, acces) a realizat profesorul Mircea Daroşi în anul 2004, inspirat fiind de o viaţă de om trăită în mijlocul sătenilor.
Aşadar inventarul poreclelor ornitologice cuprine opt nume de păsări: buhă, ciocârlie, coţofană cuc, gaiţă, păpăză, raţă, vrabie.
Bibliografie
Ştefan Buzila - "Glume grănicereşti" - Arhiva Someşană, nr. 22, 1937, pg 193
Iacob Naroş - Porecle măierene - 3 episoade în Cuibul Visurilor
Viorel Grosu: REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013
Gabriela Violeta Adam - Sistemul popular de denominaţie personală din comuna Rodna, jud. B/N.
Vaier Scridonesi-Călin, ANTROPONIMIE ORALĂ ÎN SUBMATRICEA LINGVISTICĂ MĂIEREANĂ - PORECLE ŞI OCĂRI DE NEAM ŞI DE PERSOANĂ - trei ediţii din Cuibul Visurilor.
|
