Vin plugarii

        Codobatura de munte (Motacilla cinerea)

        Iat-o pe una din domniţele aripate ale pârâiaşelor de munte, o nimfă a izvoarelor ş-a ploii. Românii au botezat-o codobatură sau codorobatură pe la noi prin Ardeal din pricina neastâmpăratei ei codiţe care bate-n sus şi-n jos ca un tic-tac. Alte obiceiuri i-au adus alte porecle. Trăind în preajma apelor, păşind graţios din piatră-n pietricică, motocelul cu spate cenuşiu (cinerea-vezi dex. latin!) a primit şi alte nume; fraţii noştri cu sânge hispanic îi zic "lavandera" (spălătoreasă), iar italienii îi spun "ballerina". Păşeşte mărunt şi fără frică printre copitele vitelor şi boturile oiţelor ori prin preajma stâniilor, "nărav", ce i-a adus numele de "ciobăniţă" ("bergeronnette" în franceză). Cum vă spuneam... capul şi spatele îi sunt cenuşii, coada ca o săbiuţă de culoare verde închis-măsliniu, bărbia neagră şi partea ventrală a corpului galben intens. În cuibul făcut în malul pietros printre bolovani înconjuraţi de ierburi sau sub grinda putredă a unui podeţ, femela depune 4-5 ouă pe care le cloceşte cu hărnicie 12-13 zile. Puii sunt "ghiftuiţi" cu musculiţe, păianjeni şi viermişori de tot felul, până ce se fac mari şi tari şi pleacă apoi împreună cu "babaci" spre cartierele de iernat din nordul Africii. Şi vin înapoi primăvara împreună cu suratele lor de apă, codobaturile albe (M. alba) legănându-şi toate codiţele lor de elicoptere minuscule, aterizând şi ţopăind peste brazdele abia întoarse, ciripiuind, ci-lip, ci-lip!, ci-sic, ci-sic!.... abia atunci ne ridicăm noi nasul de lângă toiagul hârleţului ori de lângă fierul plugului, şi, ştergându-ne fruntea înlăcrimată de sudoare ne şopotim încet... plugarii, vin plugarii... vin...


   Pagină din Gazeta Scatiilor Nr. 9

© yves hoza 14 Martie 2016