Uliul păsărar

         Fuga de la şcoală la o plimbare scurtă; vreme înnorată, deloc friguroasă! Un cârd mic de raţe mari, pe care le-am ochit, zburând pe deasupra arinilor de la malul Someşului, un uliu păsărar, câteva mierle de apă, cam astea au fost "specialităţile" zilei. Aş fi continuat promenada, da e ceaţă groasă, s-o tai cu foarfeca şi s-o pui în pâslari; picură mărunt, aşa că nu prea sunt şanse să vezi ceva; decât poate să auzi, peisajul sonor în care urlă două drujbe.
         Totuşi, de dimineaţă, un uliu păsărar stă înfipt lângă sperietoarea din vârful cireşului, pe care unchiul Vilu nu se mai oboseşte să o dea jos, (ca să-l mai amărăsc şi eu, i-am zis-o:
         -Până urci mnitale, cum zic măierenii, şi mai vrei să şi cobori, înfloreşte iarăşi cireşul! Eiii, dacă te apucă pofta să faci o ţigară, aşezat comod pe o înfurcitură, atunci sigur se vor coace cireşele!!!
Aşa că poşi rămâne acolo în locul sperietorii, că după o juma de secol cam asta devenim, şi numa de "ciuhă" suntem buni, să alungăm "găinile" (citeşte graurii, cocoşarii), care vin să fure cireşele de rubin: hîşşş! hîşşş!
         Uliul păsărar stă încremenit lângă ciuha zdenţuită din vârful cireşului, la adăpost de ploaie, bine ascuns de ochii isteţi ai piţigoilor; pieptul e decorat cu striuri transversale, fine, brun-roşcate, obrajii uşor îmbujoraţi, în spate vestă gri-albăstruie cu petice albe ( de la distanţă pasărea pare ninsă!); la decolare pentru "a da iama în piţigoi" i-am remarcat virgulele orizontale, portocalii, de sub încheietura aripii, evantaiul cozii în unghi ascuţit cu patru dungi de negreală picurată şi pe vârful penelor din aripă, iată-l, un mascul săgetător, vânător!

   Pasăre brumată

© yves hoza

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila