Trei anotimpuri într-o zi sau...

        (Întâmplările, întâlnirile şî minunile unei zile de februarie...)

        Cu mere congelate-n frigideru' de omăt, nestemate risipite peste câmpuri, stele-n ierburi, într-o singură zi, trei anotimpuri: urme şî frunze de toamnă străveche, iarna ce tocmai trece şi primăvara care-o petrece/întrece! Nuci, sâmburi, frunze trecute, prune sclifosite, măceşe şî porumbele dulci-acrişoare păstrate printre ghimpi, fire verzi cu gându-nflorit împlântat în pământ, piramide de cârtiţe îndulcite de zăpezi în cupole de-argint, cam devreme, prin fagurii crengilor se ţes poveşti de-amor între ciocănitori bălţate, piţigoi din fiecare soi, presuri galbene şî cocoşari stau încă-n roi, un botgros aninat într-un vârf de prun spinos îşi caută iubirea de botgroasă, un şorecar negricios agită evantaie de pene şî vânt, mâna mea de nea tremurată mai încearcă să scrie câte-un cuvânt. De dragoste, măcar câte-un rând! De pe burta clăilor borţoase picură artificii apoase, mugurii presimt seva rădăcinilor mămoase, mugurii de podbal îs umflaţi de-atâta zăcut, salvia-şi aşteaptă cafeaua din apă călduţă şî lut, pluteşte prin văzduh un duh nepierdut, un abur ce se ridică din draniţa bătrâneţii mele în acelaşi timp cu stropii de tinereţe ce mi se strecoară pi sub piele! Două direcţii, două semne care se accelerează, pulsează ca-ntr-un metronom cu două ace, cu multe tic-tac-uri şî mii de pic-pic-picături, care ne tot întreabă-n fiece an, ce urmează, ghici, ce urmează?!


   Mâna Omului de zăpadă

© yves hoza 13 Februarie 2016