Toamnă luminoasă

         Urc moşnegeşte, în ritmul clopotului, pe poteca glodului, spre Măgura Scroafei şi fac ochii roată. Peisajul te cuprinde în auriu şi rugină. Pe cer două puncte rotitoare, un şorecar ş-un vinderel, prin făget trupe roitoare de cinteză, prin văzduhul călduţ, câţiva fluturi şi legănate frunze, pe crengi fructe sălbatice, roşii ori albastre, ciugulite de-o mierlă ce mi-a zbârnâit de sub nas, prin ierburi, greieri, cosaşi, albinuţe, viespi, sirfide, muşte şi musculiţe, pe pământ, păianjeni, furnici, ciuperci, pe sub pământ (după metoda Cioflec!), doar viermişori, miriapozi vitezomani şi cormani (larve de cărăbuş). Pufuri şi lâneţuri vegetale înşirate pe garduri turmentate, alte metale împrăştiate cu risipă peste casa toamnei; aur, cupru, alamă, argint, platină, oxizi de fier. Prin peisajul metalurgic, zboară în bucuria zilei împăciuite de toamnă, un corb, un cârd de cocoşari, un trib de sticleţi, o familie de gaiţe, iar pe-un vreasc de mesteacăn ce-şi plânge galbine lacrimi se bâţâie trei ciocănitori (două majore ş-o verdoaică!). Cărarea-i luminată cu steluţe de morcov sălbatic, ce se încăpăţânează să mai înflorească o dată, de părăluţe şi carline cu argintul un pic pălit, cu torţe de barba caprei; muşc de sete dintr-o pară mălăiaţă, m-aplec după câţiva clopoţei de lepiota, apoi strâng câţiva atomi de porumbar, la doi metri cade-n vrie un şorecar, dar speriat de umbra-mi alungită, face un viraj scurt, atingând cu aripa ierburile foşnitoare şi se-ntoarce-n apus, codroşii şi codobaturile s-au dus?!


   Lacrimi de gladiolă

© yves hoza

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila