Timidele ispite ale Primaverei

        Fuguţa de la clasă pe borcut peste peisaje extraterestre, printre tulpini dezrădăcinate de pini, ierburi veştegite şî betegite şi maluri cu săruri încremenite. Pe răzvoare umezite mă aşteaptă scăunele de lemn şi de piatră înverzite de muşchi, lângă care s-au iţit tulpiniţe şî muguri de urzicuţe. Lumină ba tulbure, ba clară, un oblon de nori din scame filiforme de lână bărcă, crengi scuturate de vânt răcoros printre care se agită cinteze abia venite. Roiuri de furnici, câteva albinuţe pe flori strălucioase de podbal, primii fluturi, un păun de zi şi o lâmâiţă, un gândăcel portocaliu cu două buline negre, căruia cu greu i-am găsit numele în cărămida unui cărţoi, Apalus bimaculatus, doi bondăroi, muşte felurite. Primul măcăleandru din acest început ruşinat de primavera care va aduce atâtea ispite, dar mugurarii-n grădină agăţaţi în prunii bătrâni ca nişte porodici date-n pârg, presurile galbene şi cintezele nordice atârnate-n coroanele merilor din livadă dau semne de frig şi iarnă. Mamăă! Care, mama, strigă ...niii ....ce gaură mare-n stânjănu' de lemne!?! Iar, io, de colo din târnaţu fărinat cu omăt: d-apo-n buzunaru’ meuuu?!!! Văleuuu!
        Am zărit azi primul codroş desculţ prin omăt, balerine, Motacile albe dansând pe garduri reci, o barză valsând printre norişori de fulguială ...ahhhhh, din nou, primavera, înşelătoarea Primăvară!


   Apalus bimaculatus

© yves hoza 16 Martie 2018