Aprilie

        Scârţâit de codroş!

         Dis-de-dimineaţă primul codroş dă veste de timp somnoros, oaaaahhh! La orele amiezii bătea rar ploaia, pic! pic! După-amiaza norii s-au mai răzbunat spre apus, iar de la sud au aparut 12 berze. Aruncare în cizme, călare pe bicicletă, urmărire. Au aterizat la 200 m. de şcoală, peste drum, peste râu, într-o luncă mică cu băltoace şi pârâiaşe. Entuziasmul şi indiscreţiile mele de papparazzi le-au deranjat pe "fete",care s-au ridicat. Odată cu ele un fluierar zăvoi: pliu-vit! pliu-vit! Am zăbovit 10 minute la şantierul cuibului de piţiguşi codaţi. Sunt formidabili! Cred că acum matlasează pereţii cuibului. Li se văd doar codiţele, care se mişcă precum două ace minuscule de ceas cu ...cuc! Sau, mai degrabă, cu două andrele care croşetează aceeaşi mănuşă! La ochiul de apă, prin păpurişul ferfeniţat şi peturi mizerabile, o barză solitară. Şi ...un zburător cu pene la pălărie; un nagâţ! Prin grămezi de crengi uscate şi rugi ţepoşi, fără frunze, măcălendri şi brumăriţe de pădure. Intru în malul nisipos ca să ajung la arinişul şi păduricea de cătină din cealaltă parte a bălţii. Nişte "vrăbii" ciugulesc în malul umed de sub arini, zboară pe crengile de jos, revin, ciugulesc şi ţârâie ciudat, cum n-am mai auzit. Mă apropiu, stau chircit pe vine, până simt că fac varice; "vrăbiile" mele sunt presuri de stuf! La întoarcere, pe lângă suliţele de papură ce-şi flutură scamele, altă întâlnire; un prieten ce nu-l văzusem de vreo 10 ani, ciugulea prin puful măciuliilor de papură: un piţigoi pungar. Uite aşa a trecut o zi care a început cu un modest scârţâit de codroş!

   Flamură cu ramură de măr

© yves hoza

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila