Prima duminică din an!

         Duminica nouă. S-a sculat Ilie Troian să dea un ochi roată. Un baston de alun în mână şi la drum ! Frigrrrrr, pârâiaşele au îngheţat dar, sub pavăza gheţii, gâlgâiesc ape subţiri de argint. Urc împins de rece vânt spre coasta glazurată cu nea scârţâitoare! Cearşafurile albe de sub liziere s-au împestriţat cu mii şi mii de samare zburătoare. Asta-i isprava botgroşilor în desant hivernal; în timp ce geniştii-călugaraşii palustris echipaţi cu coifuri negricioase ciugulesc resturile de mană căzută din vârfurile fagilor, carpenilor şi frasinilor. A la guerre comme a la guerre! Aşa începe bătălia contra generalului Gerilă. Pe frontul de vest, dinspre verdele molidiş se văd alţi paraşutişti în costume de camuflaj verzi, gălbui sau roşcate în funcţie de vârstă şi sex. Forfecuţe! Pe sub cetini se văd urmele luptelor pentru hrană! Şi ale altora! Pe cetini mai înalte, scene şarmante cu mămuţe forfecuţe ce-şi hrănesc puişorii tărcaţi, cam neînţărcaţi!?
         Din văzduhuri fumurii, un şorecar apare balansând aripile ca un MIG! Doi corbi în misiune de bombardament trec în zbor la joasă altitudine evitând radarele ciocănitorilor, în timp ce un ţiclean-transmisionist siflăie telegrame!
         Cobor ca un biet infanterist ce sunt, având drept armă un baston de alun, deşi în sinea mea, drept să vă spun, mă simt un mareşal al păsărilor. Sau un păstor?!

   Bomboane cu frişcă

© yves hoza

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila