Potecuţa gândului

        Încet, încetişor, agale într-un picior pe potecuţa gândului, oameni buni, spre Măgura Porcului, Everestul inimii mele, după bureţi ne-buni! Printre zăbrelele grizonate ale gardurilor înclinate stânga-dreapta ca nişte evantaie se văd imagini decupate cu ierburi pestriţe, ferigi coclite, ţintaure îmbătrânite şî ciufulite...pe marginea umbroasă a dâmbului Boboşa popoţonată cu buline albăstrele de porumbar, lăcrămioare roşii de măceş şî păducel, picurele negre de cruşîn ori sînger, am dat nas în trompă cu (Thecla betulae), fluturele roşcat de mesteacăn, m-am ciocnit cu trei călugăriţe, una din ele aterizând pe gulerul ros al cămăşii mele, cămaşa mea secănd hand de teren în carouri cafenii, ori ploşniţe aplecând graţios firuţe de ierburi mucegăite la exerciţii de mers pe sârme vegetale cu capul în jos, pentru ca la capătul de urcuş al ogaşului din malurile căruia-mi săreau în cap, cosaşii italieni (Calliptamus italicus) cu aripioare roz, să întrezăresc umbrele de piciorul căprioarei, căşuţi roşcaţi de hribi şi tigăi de muscariţă, iar la etajul următor, pe arse pajişti de rugină unduitoare să calc printre orologiile de-argint ale carlinelor şi mameloane cât nişte castroane din aceleaşi macrolepiote, să culc spice trecute de fierea pământului ori din cele înroşite de creasta cocoşului (Melamphirum cristatum), să mă-mpiedic de rădăcini şerpeşti tocite de uscate ieşite printre buruieni încâcite şi să cad pe spate, în râsul croncănit al alunarilor cocoţaţi pe creştetul mestecenilor, să rămân crucit şi crăcănat printre tufe de sunătoare date-n pojar şi vărguţe împâslite cu puf ca să văd cercuri de şorecari, siluete codate de fâse de munte şi umbra corbilor pe albul norilor, să inspir din aburul văzduhului, mirosul de jar al pământurilor peste care s-au turnat găleţi de ploaie plus câteva picături de sudoare din tâmpla mea sărată, să m-adorm, lumea mică asemeni unui furnicar la picioarele mele e aruncată, ah, măi, tatăăă!

        Repede, răpejor, la vale în trei picioare (două ş-o cârjă de alun), pe drumuţul gândului, oameni buni, spre casa omului, cu traista umplută cu hribe şî căpăţâna plină de fluturi, ţinând tremurat dinspre spate Lacrima Furioasă a Domnului! Cât s-a-ntunecat în câteva clipite am aprins cinci lumânări în cinci colţuri ale camăruţei şi, ca să mă feresc de alte ispite, la lumina lor am citit "Nebunia de a citi cu mintea ta". Lume de necuprinsă întindere peste căpătâiul meu, deasupra podului şî acoperişului, mai sus de bolta neagră de-nnorată, ah, ce viaţă mi-a fost dată...


   Carlină

© yves hoza 24 Septembrie 2017