Pledoarie pentru ornitologie

      Ornitologia sau studiul şi observarea păsărilor - iată o ştiinţă şi o pasiune la îndemâna tuturor. Simplul orăşean care se opreşte pentru o clipă pentru a observa zborul acrobatic al piţigoiului sau mierla răscolind frunzele în căutarea hranei pentru odraslele flămânde, este deja un ornitolog în devenire. Omul de la ţară participă cotidian la micile spectacole ale naturii: codobatura care ciuguleşte în urma plugului, rândunelele ce cuibăresc în podul grajdului, gaiţa care înşfacă nucile de pe ramuri ori ciocârlia - alăuta soarelui înălţându-se deasupra cosaşului brobonit de sudoare, iată câteva bucurii simple pentru omul de rând, care şi el este fără să ştie, un ornitolog.
      Această minunată "pierdere de vreme" a devenit pentru mine o adevărată pasiune. A cunoaşte, a iubi, a proteja, iată trei lucruri inseparabile în slujba cărora trebuie puse numeroase cunoştinţe ştiinţifice şi mai ales dragostea pentru natură. A promova aceste calităţi este unul din ţelurile acestei pledoarii care sper să fie în acelaşi timp şi o invitaţie în a observa şi înţelege păsările.

      Ornitologia are totul pentru a seduce. Dar cel mai puternic atu este acela de a participa activ şi rapid la spectacolul naturii. Dintre toate animalele, păsările sunt cel mai uşor de observat căci fiind în mare majoroitate diurne şi fiind larg răspândite, ele se află peste tot, nefiind deloc nevoie de a întreprinde mari călătorii pentru a le întâlni. Ornitologia nu este numai o pasiune ... contemplativă, ea subânţelege o acţiune importantă în favoarea protecţiei şi conservării naturii. Ceea ce este captivant şi pasionant nu este numai dorinţa de a descoperi (a observa) o nouă specie, ci mult mai des aceea de a privi, cunoaşte şi înţelege obiceiurile, comportamentul şi viaţa unor zburătoare mult mai "umile". Câtă fericire să observi de la câţiva paşi, lăstunii care ciugulesc firimituri de noroi pentru casa lor de lut. Ori ce bucurie simplă şi înălţătoare să contempli din umbra unui tufiş modesta codobatură ce-şi hrăneşte puii fără răgaz, reamintindu-ne că tot "inima de mamă este capodopera creaţiunii" (E. Bersot). Ori, ce spectacol fascinant când, cu urechea lipită de scoarţă şi sufletul oprit, asculţi tamburina ciocănitoarei în ramul secat de sevă, ori piţigoiul acrobat ce ne vizitează "cantina" şi ne încălzeşte inima şi ne îmbucură ochii în schimbul câtorva seminţe. Ori, ce surpriză când de sub piciorul rămas încremenit în aer, zboară puiul de pietrar sur dublându-ne bătăile inimii. Ori ... ar trebui mii de exemple pentru ca să înţelegi afişul spectacolelor naturii.

      La început nu este întodeauna uşor să identificăm păsările. Foarte mobile şi câteodată sperioase, ele au învăţat de mult, omul le este cel mai mare duşman. Primele ieşiri pe teren sunt uneori decepţionante şi descurajante. Mulţi descurajaţi abandonează încă de la început observaţiile, fie din cauza timpului nefavorabil, fie din pricina altor obstacole ce se ivesc pe acest drum. Această primă (sau prime) decepţii pot şi trebuie să fie repede surmontate. Privind spre copaci, mărăcini, iarbă, spre apă sau aiuria, se întâmplă deseori să nu ai timpul necesar să "prinzi" pasărea în câmpul vizual al binoclului. După puţin antrenament şi răbdare vom pune lentila binoclului direct pe "ţintă". Experienţa va rezolva totul. Aceste câteva decepţii de scurtă durată vor fi şterse din amintirile de neuitat din lumea înaripatelor şi a naturii.

      Cred că cel mai bun mijloc de a contracara ceea ce eu aş numi "stresul debutantului" este acela de a aparţine şi participa la viaţa unei asociaţii. A adera şi participa la viaţa unui grup naturalist oferă enorme avantaje: primul este acela de a progresa rapid şi de a se informa şi acţiona pentru mediu într-un grup de oameni competenţi (profesionişti); al doilea, tot atât de important, este şansa de a-ţi face prieteni, având preocupări comune.
      Şi nu este o exagerare sentimentală ci un adevăr simplu, acela de a afirma că păsările au asupra omului o influenţă purificatoare fără egal. În orele întunecate şi sumbre când ni se pare că specia umană a murdărit lumea întreagă, păsările sunt dovada contrariului.

      Într-adevăr cred că observarea şi înţelegerea păsării libere în starea ei naturală contribuie la fericirea vieţii noastre. Dar pentru a le iubi cu adevărat, trebuie să le cunoaştem şi să le înţelegem fără a le perturba. Înţelegând păsările, ne vom înţelege mai bine semenii, iar atunci când se va întâmpla aceasta (noi ornitologii sperăm să nu fie prea târziu), deasupra pământului va strălucii lumina albă şi paşnică a Porumbelului.


© yves hoza