Picături din barbă

         Plouăăă... ca vara peste iarbă albă,
         Moşului îi curg lacrime din barbă...

         ... Prin crăpăturile largi, ca nişte verzi văi în miniatură, din scoarţele plopilor şi nucilor se scură picături, perle, mărgele, boabe, mărgăritare, ce se-adună la poala tulpinilor în pârâiaşe de-argint, care se-ascund l-ale lor rădăcină. O tufă de mesteacăn pitic îşi agită steguleţele-n frisoane de frică şi răcoare. Tulpinile şi crengile de pin şi lariţă se scutură de omăt şi lasă la plăcută vedere, coji smălţuite, cioturi descojite, putregaiuri găurite de ciocănitori. La gura de bolboroseală a unui izvor de apă minerală, descopăr frunze de carpen învelite-n săruri, ace de pin cimentate-n minerale şi transformate-n hieroglife albe, superbe peisaje miniaturizate, ca şi cum aş fi undeva deasupra planetei, tablouri păstoase cu semne bizare, simboluri din alte sisteme solare. Din streaşină curge, din nori şiroaie, din pomi tremură, din burlane stropeşte, din mantale, pelerine stoarce, din câini şi pisici scutură, din piţigoii împroaşcă, din nas ...picură ...de ploaie!


   Styx

© yves hoza 5 Februarie 2013

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila