Pe Faţa Satului...

        După ce-am sărit din două pietre părăiaşul de-argint al Văii Caselor ş-am zgrepţat scările de lut ars bătute-n cuie galbene de podbal ale dâmbului Boboşa, odată ajuns pe dungă a trebuit să mă gândesc, încotro?! Nu era nici o potecă de aer prin văzduh, de obicei mă conduc după semne pe cărările de aer ori ierburi: un cântecel, o aripă de fluture azuriu, un bornăit de bondar ...dar, de data asta linişte până la marginile zării! Ş-odată m-a fulgerat o amintire, ce făceam în copilărie când doream să tăiem sorţii, căci banii erau scumpi pe vremea aceea. Am trântit un scuipat în podul mâinii stângi, iar cu dunga palmei drepte am tăiat spuma cucului. Jerba de salivă a ţâşnit în partea stângă aşa că, oraculul fiind spus, am pornit spre Faţa Satului! Şi bine am făcut, căci aici toţi prunii, merii, păduceii, nucii, plopii, castanii, păltinaşii, un molid, o lariţă, aveau coaja caldă. Ca să nu mai zic de rugii de zmeur, mur, ori arcuşurile mlădioase şi melodioase de măceş, care erau înfocate de-a dreptul. După nici cinci paşi m-au întâmpinat primii gândăcei păroşi, după cum şi numele le spune, Tropinota hirta, pe buchete de păpădii, fluturi-păuni abia ieşiţi din iernucă, cam vătămaţi, fofolind pe snopuri de tămâioare, iar pe creştete înroşate cu bumbi uleioşi de plop tremurător cinteze, mierle, cânepari, presuri şi pitulici prins-au a cânta. Prin spinii de răsură din cununa lui Isus, măcălendrii au pornit alergarea fâlfâită de dragoste, prin ţepii de păducel cu bumbi rozalii cât ochii de furnică au început a se-nvrăjbii codroşii şi cârduri de vrăbii ciocolatii. Printr-o portiţă hâită, strâmtă şi joasă ca uşa raiului, mă strecor într-o vâlcea, unde iarba grasă colorează-n verde intens măluţurile unui părăiaş ce se scurge dintr-o fântâniţă zidită cu lespezi de gresie, pe care o curăţ de frunze, crengi şi cotoare de sunătoare. Dincolo de pârleaz, la casa lui Tinu, se aude un hămăit de căţeluşă, iar părul din ocolul verdiuc face ochi de mugur cât degetul mare, offf, zămoasele pere de astă toamnă! După faptă şi răsplata vine pe cărăruşa sidefată de-un melc Helix spre un culcuş de sub frunze fermentate unde cinci căstănele-surorele şi-au scos colţii albicioşi, semi-transparenţi în perişori cu dorinţi de rădăcină, din care-am furgăsit două pentru hotarul din Poderei! Apoi ...am obosit, am flâmânzit, mugurarii au lins toate măceşelele, frăguţele-s goale, zmeurul abia a lăstărit, am ronţăit ca un iepure bătrân şî ştirb câteva fire de măcriş, mai mult ca să-mi treacă setea, că apa din fântâniţă nu era încă limpezită. Haine vechi, picioare grele, abia cobor treptele de pământ fărâmicios, trec prin vad cu papucii uzi, deschid uşa cămăruţei, fac ochii roată: pe pereţi tremură pete circulare multicolore, vedenii magnetice ale câmpului, iar pe podeaua albastră trei peştişori de-argint înoată...


   Castană cu puţă

© yves hoza 10 Aprilie 2020