Ornithologie eminesciană

         Cu mâine zilele-ţi adaogi... cu...

         ...Pitulici fluierătoare, grauri rătăciţi, lăstuni răciţi de frigul maialului, în rest populaţii zburătoare rezistente (codorobaturi, codroşi, presuri, sticleţi, cinteze, mierle, cocoşari), năvală de bondari la urzicuţe albe şi păpădii, sticleţi eleganţi, cântăreţi, pe crengi de păr înflorit, în bătrânul păr, care, tu crezi că nu mai poate, dar, care, în realitate, în nespusa Domnului Bunătate, din neştiute seve, s-a învelit în flori albe; pe alte crenguţe, de măr, buburuzi de flori roşii...

         Cu ieri viaţa ta o scazi...

         ... care seamănă uimitor de bine, cu năsturaşii din faţă de la bluziţa Ioanei... alb-trandafiriu!

         Şi ai cu toate astea-n faţă...

         ...Verde cafeniu, câmpul, dealul, verdiuc pe la poala pădurii, verde exploziv acolo, unde glia e mai grasă, pe lângă apa şiuroiului, care îngraşă rădăcinile şi face un lărgişor covor verde-mătăsos, uşor curgător, care însoţeşte de la deal la vale, firul de izvor.

         De-a pururi ziua cea de azi...

         ...Pe pânza catifeloasă, care se împrieteneşte cu malul pârâiaşului şi pe care se pictează, dorinuţe galbene, călcâie portocalii, măzărichi sângerii, covoare, taburete, plăpumioare, ori alte aşternuturi de muşchi pentru făcut dragoste, ori stat pe gânduri, alcătuite din vegetale necunoscute, neobişnuite, neatinse, nemirosite, nepipăite, neaşteptate, negândite. Cântec greieresc, matinal şi vesperal de cintezoi, urcat în crengi de măr, la vreo optzăci de centimetri de nasul meu! Criiiit, criiit, griiit, griiit, măi, derbedeu!


   Salvie înstelată

© yves hoza 11 Mai 2011

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila