Măcăleandrul

        Îndată ce primele zile ale lui Martie îşi scot nasul din calendar încep micile mele călătorii în livada cu meri. Şi ...ca întodeauna când mă aşez pentru câteva minute de odihnă pe buturuga capitonată cu muşchi a unei sălcii îmbătrânite revăd prin ceaţa amintirilor întâmplarea cu măcăleandrul.

        Ieşisem numai în cămaşă şi-mi aruncasem picioarele goale în cizmele guliveriene ale tăticului, amăgit de timpul de afară. Văzduhul era într-adevăr limpede şi albastru, pârâiaşe de lacrimi brăzdau faţa tristă-cafenie a dealurilor, frunzuliţe de urzici se tupilau pe lângă garduri, pe răzvoarele răscolite de cârtiţe se iviseră picături galbene de păpădie, dar aerul era încă "tare".

        Înfrigurat de palele de vânt ce-mi înfoiau cămaşa m-am aşezat scuturând un pic din umeri în fotoliul scorburii regretând că mă lăsasem ademenit din pragul casei de cântecul insistent al unei presuri ce se legăna pe vărguţa elastică din vârful unui cireş sălbatic. Urmăream de câteva minute cântecul bărbătuşului de gălbenuş când un zbârnâit de aripioară m-a făcut să înclin capul, să ciulesc urechile şi să trag cu ochiul spre tufişul de ramuri din stânga mea unde bâzâia un cocoloş cafeniu cu pieptăraş roşu cărămiziu. Ghemotocul înaripat zburătăcea de pe o crenguţă spinoasă pe alta, cirlipind o cascadă de triluri cristaline: tic-tic-tic; tic-tic-tic; tsâh-tsâh! Era o minune cântătoare, o inimioară cu aripi, o superbă jucărie vie, era un măcăleandru.

        Încremenisem. Am uitat să respir. Nu mai cutezam să mişc nici pleoapele. Şi vântul se oprise parcă. Măcăleandrul se oprii din tril şi bâzâi de pe crenguţa înghimpată drept pe ...creştetul meu, unde preş de-o clipă se oprii, îmi ciupii o şuviţă de păr, apoi speriat de ridicarea sprâncenelor ori poate de bubuitul inimii mele, decolă spre tufişurile din marginea cealaltă a livezii. Spectacolul mă făcuse să uit de umezeala buturugii şi de picioarele aproape degerate. După câteva clipe de dezmeticire m-am întors în casă alergând, ud, îngheţat dar fericit. Aceasta a fost prima mea întâlnire "tete a tete" cu un prieten înaripat.

        Le Rouge-gorge, guşă roşie cum este numit de ornitologii francezi, acest mic robin-hood din neamul turdidelor are drept arme pieptăraşul roşu-cărămiziu şi arcuşul din glasu-i sprinţar şi bucolic. Acest haiducel mic la stat, mare la sfat şi glas, solitar şi arţăgos nu suportă într-adevăr nici o rudenie pe teritoriul apărat cu străşnicie cu ciocul, gheara ori trilul. Melodia-i o succesiune de scurte note sonore destul de dificil de descris, dar uşor de recunoscut: tic-tic-tic; tic-tic-tic; tsâh-tsâh, tsâit-tsâit, tsi-ssit! Se hrăneşte cu insecte şi paianjeni, toamna şi iarna adăugându-şi pe lista de bucate: seminţe, grăunţe şi bobiţe felurite. Cuibu-i e un căuş destul de adânc construit din frunze, muşchi, puf vegetal şi rădăcini subţiratice, ce-i deseori vizitat de cucul cel "hiclean". Aici sunt puse la clocit de două ori pe an câte 5-7 ouă de var stropite cu puncte sure şi maronii...

        Nb. Măcăleandrul ...o poveste străveche din Gazetta Scatiilor - foaie pentru Inimă, Minte şi Natură, ediţia 7, feb. 99! Primele mele povestiri au fost publicate în revista "Alcedo", prima publicaţie ornitologică din Antichitate, apoi au fost "inserate" cu forfecuţa şi în revistuţa scatiilor! Ehhh, nostalgii de moş! Lectură plăcută!


   Măcăleandrul

© yves hoza 15 Mai 2015