Jurnalul marelui Gospodar

         Din întâmplările zilei: grădinărit, plivit, privit, zgârâiat, răzgâiat la cei opt motănei prin şură, aranjat întâlniri, conciliat divorţuri la ploşniţe şi gărgăriţe verzi, tăvălit prin jakuzi de polen pe maci înfloraţi împreună cu albine de miere şi sălbatice, copilit printre fire de părădaise, copilărit printre crengi încărcate de mere sântileşti, (tu)pilit printre păhărele verzi de morcov sălbatic. Hoinăreală în Poderei printre bizoni, iaci, mamuci de lucernă proaspăt cosită, la târlâit în genunchi după fluturi, pe (printre) brânci la chiorât de goange, sirfi, muscoi, viespi nănuţe (adică bolnave de nanism!), bondari degeneraţi, la vânătoare de cosaşi atrofiaţi de zăpuşală! Lentila solară s-a focalizat pe căpăţâna-mi goală, cheală aşa că m-arunc sub umbră în scăldătoarea de ierburi încinse şi privesc copiii gaiţei care stau cu gâtlejurile-ntinse după friptura de lăcuste. Tătuţu' Glandarius îi lasă să guste, apoi îi amăgeşte pe tăpşanul răzuit de coasă la meniul thailandez al zilei: cosăcei prăjiţi condimentaţi cu oţet de furnici storcite şi desert acrişor de mere văratice. Stau pe fază, mă ridic uşor cu gândul să le duc nota de plată, dar trupa, vreo opt muşterii, zbârrr la "altă dugheană"; neamurile astea de cioroi, niciodată nu plătesc şi mă inervează! Nu mai stau la socoteală şi la umbră-i toropeală, aşa că mă dau la vale spre răcoarea cămăruţei mele. Dup-atâta sărit, ocolit, strecurat, strujât garduri, a trebuit să mă spăl în covată, peste faţa înholbată, apoi mi-am stropit, cum face popa după bobotează cu busuiocul din ageasmă, pe creştet, c-o creangă de cătuşnică aromată, o ploiţă înmiresmată! Apoi întind o masă împărătească cu pâine de casă, patate fierte, mari cât pumnul şi moi ca mânuţa de pruncuţ, tomate abia pârguite, cepe plesnite pe sub mustaţă, caş bine dospit, o felie subţire cît o aţă de slănină, ş-apoi dă-i, pofta să vină, mai ales dacă ai strecurat pe sub nas două păhărele de mere, pline până la toartă. Asta da, soartă! Trai pe vătrai! Dintr-un colţ al tăbliei îmi trag cu ochiul trei filimici ş-un borcan cu spumă groasă. Până spre înserare stau la taclale cu greierii sub stele, iar la-noptare-mi aştern culcuş în dormitor, adormitor-aromitor de busuioc, sub pernă cu vise de mătasă!


   Slăbănog nu mă atinge

© yves hoza 15 August 2014

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila