Aprilie

        În grădina luminoasă ...

         La grădinărit! Istovit! Program de vacanţă! Lucru zece minute, pauză o oră! Am lăsat pentru zamă, buchete de urzici, am rărit lăstarii de zmeur, am cruţat un soc zvelt de tăişul securii, am adunat tot gunoiul, frunzele, buruienile grămadă în colţul grădinii la fabrica de compost. Am, am, am. Ploaia a împrăştiat briliante peste urzica roşie, peste frunzele de lalele şi căpuţurile de crin. Umbra-i friguroasă, şi lumina-i rece, când vântul cel borţos trage obloane de nori peste bănuţul solar; ah, ce buzunare goale! N-am, n-am, n-am. Duminică umplută de ploaie. Printre perdele trase, printre alergărele cu pelerina-n cap la baia de lemn, printre picături şi şiroaie: piţigoi mari, codroşi negrii, balerine motaciline albe şi galbene prin belţile din uliţă, gaiţe furăcioase, ciori murate, vrăbii şi cinteze proaspăt duşate. Decuseară se suprapune peste cântecelul plângăcios din streaşini, un fluier curat de mierlă dinspre nucul, care-i casa ei; fliu, fliu, fliurla, nu dispera, nu dispera!

   Bătrânul încă verde

© yves hoza

» anotimpurile nordului       » splendori miniaturale       © yves & attila