Imaginarium glaciar

        Călătorind, mergând, bâjbâind pe maluri înguste de-argint prin epoca gheţurilor: pe sub scări, trepte, praguri şî zăpoade de marmură subţîre înoată caracatiţe şi meduze din friguri seci, somoni, scoici, monştrii abisali din spaime reci, s-agaţă de ţărmuri, linguri, blide şî potire răsturnate, atârnate de crengile ajunse-n ape ale sălcuţelor degerate, tacâmuri casante la dejunuri îngheţate pentru Gerilă, ştiţi voi care, de la Creangă (din) citire, cel cu "urechi clăpăuge" şî "buzoaie groase şî dăbălăzate", tremură peste ape fierte de ger, vedenii din era glaciară: tapiri, rinos, fildeşi translucizi, colţii-spadă ai felinelor străvechi, picioare-n butuci de mamuţi! Lentile, gheme, pene, bile, forme groteşti, s-acoperă, se descoperă la cascade şî bulboace de unde-n vălurele. Lacrime picură din ochii apoşi ce se-nchid, se deschid. Undeva la izvoară, bagheta Crăiesei pluteşte-n limpede lichid!


   Bagheta Reginei de Nea

© yves hoza 26 Ianuarie 2016