Fulger în plină iarnă

         Azi-dimineaţă, cam aşa, pe la şapte, într-un vârtej de ploaie, ninsoare şi gheaţă, un fulger a strălucit cerul dinspre nord. O fi semn bun, semn rău, ce să zic eu?! Am stat liniştit, mi-am ascuns capu' sub pernă, l-am adăpostit pe roşcatu' motan Sigmo sub scăunel, am tras cu greu oblonu' zgâlţâit de vijelie, am aprins focu' să alunge frigu' ş-am stins cinci tăciuni într-o ulcică cu niţică ageasmă, am luminat o lumânare să îndepărteze întunericu', am presărat cetina puşcăcioasă pe dunga şemineului să alunge duhurile spaimei, mi-am tras genunchii sub barbă şi de frichăăă... am început, cu pana tremurândă, să scriu, cum fac mai mereu. Şi nu chiar pe loc, ci încet, domol, orice teamă mi-a dispărut. Groaza a plecat, s-a evaporat. Acu... nu ştiu dacă bâlbâitele mele descântece ori altă vrajă m-au vindecat! Da! Ciudată lume, interesante vremi, dinspre nordul întunecat vine mană, străchini de rais (un fel de grindină de iarnă, boabe de mărimea şi consistenţa bobului de orez), apoi alice albe care mitraliază pieziş acoperişurile, iar dinspre sud, lumini subţiri ca nişte lanterne, cu lasere roşiatice printre nori, dar nu despre meteozităţi am vrut să povestesc...


   Vaza de clestar

© yves hoza 1 Februarie 2015