Faină zi, ultimă din octombrie, calmă, transparentă, albastră

         Pe/în/până-n/ genunchi, frunze metalurgice, lănci de-argint, elici de cupru, bocitoare cu lacrimi, măşti mortuare. Bucătăria toamnei se răsfaţă: boluri de mere pline de miere din care explodează budinca, pentru cocoşari, miezuri dulci de nuci, din care-au rămas găocile pentru alunari, aur de mălai pentru gaiţe, delicii glazurate şi trifoi pentru iepuri, mere, pere sănătoase şi ghebe pentru noi, pere şi prune zgârbâcite pentru şoricei şi gâze, celule solare de salvie şi firişoare indrăzneţe de codiţa-şoricelului pentru ceremonii japoneze. Musculiţe, păianjeni, larve abia ascunse pentru găştile de piţigoi. Seminţe, semincioare, pufuleţuri vegetale pentru ciocănitori, botgroşi, mugurari, sticleţi, scatii. Rezerve, ca să te ţii peste iarnă. Stau greu de trudă lângă un monitor de iarbă şi mă zgâiesc la gângăniţele ce traverseză lumina pe sub jocul tremurat al firelor verzi şi uscate. Dinspre nuc adie miros crud de Paco rabbane autumnale. O frunză de măr înlăcrimată de brumă, ce abia se mai ţine-n peţiol, mişcă stânga-dreapta-n vânt. Metronom vegetal care numără secundele, cui? Clipele toamnei, ale mele, ale lui?!

   Rana timida

© yves hoza