Mai

        Duminică solară

         Nu se poate trăi pe-afară decât de la şase seara la opt dimineaţa. Găinile stau cu ciocul deschis şi-şi mişcă "branhiile", agitat, ca peştii pe uscat. Un codroş pe acoperiş ş-un cănăraş pe sârmă stau cu aripioarele între-ridicate, pigulindu-se pe la subsuoară, de atâta căldură. În grădină, inima leului (Leonorus cardiaca) a crescut mai mare decât mine, trandafirii se scaldă în strălucire, garofiţele şi nalba licăresc în rouă de lună plină, mărarul în argint verde se-mbracă, muşeţelul în poleială, ceapa îşi umflă bulbul, bujorii se-nfoaie, macii somnoleză, fasolea se-ncârceie pe suliţe de lemn, vreo sută de soldaţi verzi în falangă. Doar lăstunii urbica dansează pe cerul albastru incins, dar după ce-a dat un pic umbra au început zbănţuitul prin livadă, piţigoi codaţi cei sâsâiţi şi repeziţi, apoi alţi treziţi (adică deştepţi): piţigoi mari, fliţiguşi suri, cinteze, sticleţi, presuri, fâse, grauri, cocoşari, codroşi grădinari. În ocol, pe-un stânjenel de lemne, printre care au ieşit cârcei şi frunze de hamei, mi-am instalat baia: un lighean, o aşchie de săpun şi o mănuşă; în sfârşit apă caldă la discreţie! Seara, o răpăpăială de vară a scăpat grădinile de toropeală, drumul de prăfuială şi lumea de transpiraţie!

   Pliscul cocoarei la soare-i

© yves hoza