Duminica posacă

         Duminica posacă cu ierburi năcăjîte, buturugi cu pere de pământ pline de spori, petice verzi de grâuşor, bucheţele de preacucernici toporaşi, lumânărele-gălbenele de podbal, fire de rostopască înlăcrimată, părăluţe pricăjite, nori câlţoşi de cânepă cu puzderii de fulgi. Izvoraşul desferecat din gheaţă sfârâie, gâlgâie, lălăie, lin, uşor. Albinele zbârnâie scurt la adăpătoarea lor. Pe-un arc ghimpos de măceş, un măcăleandru mă întâmpină cu vârful aripiţelor împreunate sub cioc, într-o elegant„ reverenţă; îi răspund în japoneză, cu mâinile rugate ş-o înclinare imperceptibilă de creştet, pe care guşă-roşie o simte şi zbârrr, pe-o buturugă de măr decapitat. Primele pitulici, mai sfioase, auşei cu inima cât puricele, la o lungime de braţ, la o aruncătură de băţ, o cojoaică spiralează scoarţele învelite cu muşchi şi licheni. Pe coastă, doar eu, domnu' Nimeni!


   Pere de buturugă

© yves hoza 28 Martie 2011