Duminică cu domnişoara Vera

         Prima ciocârlie, Lulula saltă, cocoşari, botgroşi, sticleţi, gaiţe, alunari, laolaltă, cete multe de piţigoi codaţi, un trio de Poecile montanus, alias piţigoiul de munte, se curtează printre crenguţe de prun spinos învelite cu manşoane de licheni galbeni, o ciocănitoare bălţată toacă un nuc chinuit, de se roagă săracul c-un ochi milos de cep, la Cel de Sus, albinuţe hămnisite ling polenul de pe căpăcele, floricele de tuse farfara, pârâiaşe dezgheţate, costişe betonate, pante cu zăpadă pe care se văd presărate, farfurioare verdiuci, acolo unde, ierburile înţeapă strujacul de cânepă şi furnicile mai fac foc în muşuroi. Mâţe timide de sălcuţă, cerceluşi de arin şi alun, surzi şi muţi, la chemarea solară, cu solzii încă nedesfăcuţi. Buturugi învelite în hlamide de briofite, salivează tihnite, seve limpezi şi amărui. Alte cioate s-au cojit în ultimul hal: oase de lemn, ce vor ajunge ţărână. Portiţa iernii e doar de-un deget întredeschisă, da' are un leţ rupt. Mă încred, mai cred, că madam Prima Vera, va să aibă talia îndeajuns de viespe, ca să nu-şi rupă crinolina!

Dex:

hămnisit(ă) = înfometat, lihnit de foame;
verdiuc = de culoare verde gălbui;
strujac = saltea de pânză, umplută cu paie şi pănuşi de porumb;
crinolină = fustă lungă şi foarte largă, în formă de clopot, susţinută în interior de arcuri subţiri de oţel, la modă pe la mijlocul sec. XIX;

   Portiţa iernii

© yves hoza 16 Martie 2011