Dialog şcolar naturalist

         Vineri, 30 octo., sărbătorim prima minivacanţă a scatiuţilor de la Anieş, pe dealuri, printre ierburi, printre frunze; furgăsim (licenţă pentru verbul "a fura", pen'că aşa cum ziceam noi în copilarie, "Ce-i găsit, nu-i furat, e de Dumnezeu, lăsat?!") mere, pere, struguraşi de sub nasul cocoşarilor, nuci de sub "mustăţile" gaiţelor. Printre vreascuri, tufe carbonizate, frunze metalizate, piţigoi, pănţăruşi, cintezoi, doi cioroi, sticleţi şi scatii în roi.

- Daaa, domnule învăţător, întreabă Nina, asta ce-i?
- O urzică-i!
- Daaaa, domnule învăţător, acolo, ce-i, întreabă Sanda, împungând zarea cu degetu-i!?
- Aha, un şorecar, o pasăre răpitoare mare, care caută de-mâncare!?
- Daaaa, ce-i aia "lăpiţoale"? zic David şi Grigoraş într-un glas?


         Aici mă blochez şi mă prefac că n-aud, schimbând vorba înspre frunzare! Uite că mai sunt copii fericiţi. Îi las să strige, să recite, să explodeze, să exploreze, să se desfăşoare, să se-mpiedice în capcane de ierburi împleticite-n ferigi, să guste, să râdă, să imite lupul, ciocănitoarea, să salte ţupa-ţup, ca iepuraşii peste muşuroaie, să sară cangureşte la crengile cu mere, să zboare, să stea la odihnă şi mâncare cu faţa la soare. Mi-am atins deci, după cum am gândit, toate obiectivele operaţionale, ş-am întinerit!!!


   Ceapa roşie

© yves hoza