Desculţ prin danţuri de ierburi

         Danţuri albe de păpădii despuiate de ploaie, jocuri aeriene de puf prin văzduh, balerine albe care se destrăbălează şi dansează, aşa, fără nimic pe ele, par flori de colţ, iar printre ele, stele din picături de apă, calc desculţ prin iarbă, mă spăl de păcate, mă gâdilă la talpă, mă doare la nalbă, mersul aiesta mă înalţă. Pajiştea e răcoroasă, uşor dureroasă, când înţeapă, poteca însă, e uimitor de caldă, ca un perete lutos de cuptor, când mă lipeam de el, în copilăraie aşteptând colacul scos pe lopata de lemn fumegătoare, iar pe strepţele aflate sub umbra merilor înfofoliţi de frunze, drumul îmi iese printre degete, e rece şi alunecos, lipicios, mi se pare că mă afund într-o groapă, tot mai jos, la doctorul Luth, cel care vindecă tot, în spatele bisericii!
         Despre lăstuni, pot să zbor, e mai uşor decât să scriu şi să şterg la nesfârşit înnegrite file. La coborâre, nu-mi ies din fire, fără şenile, aproape că zbor, sunt Ares, am între degetele de la piciorul drept un fir de trifoi, iar pe tendonul stâng, măi, Ahile, o frunză de brustur s-a lipit, fără de ştire, de mine!

         Dex:

strepţe = trepte, scări;
doctorul Luth = groparul.


   Danţuri de păpădii

© yves hoza 25 Mai 2011