Concerte la sfârşit de vară

         La cules de mere, pere, prune şi necoapte alune. Covor de fructe verzi, arămite, murate, zdobite, mucegăite, putrede peste care zboară albine, muşte, fluturi şi viespi în roi. Încetul cu încetul se face oţetul, mierea, dulceaţa, pălinca, se-nvaţă din toamnă, alfabetul. Îmi trag sufletul şi răsuflarea de-mi odihnesc spatele gârbovit pe trifoi şi ierburi moi. Stânjenesc de pe păturicea verde câţiva zdrenţuiti fluturi polyommatus, bondari bondoci şi sirfi aiuriţi. Ciulesc urechea, trag cu ochiul; prin prunii ţepoşi, se ceartă piţigoii mari cu cei suri, prin salcâmii ghimpoşi ce ţin coasta să nu alunece, ticăie un măcăleandru, pe-un par în clenciuri cu mustăţi de otavă face mătanii, un june negricios de codroş, trei codobaturi pâsăie peste vârfurile nucului, două ciocănitori, una bălţată ş-alta-n strai verde ţopăie pe aceeaşi uriaşă crangă uscată pe sub care se plimbă fără plasă de siguranţă un scorţar-circar Sitta, o ceată de sticleţi tilicăie pe scaii dipsacus mai nalţi decât omul, s-aud voci de gaiţi, care fac să scoboare ploaie, vorba lui badea George, le ţin hangul un cârd de vreo 30 de ciori grive adăpostite în frasinii din livada bunicului Ciroaie, iar într-un colţ umbrit de podirei (terasă, platou uşor înclinat) zăresc zboruri furtive de mierle ce-au dat iama în arbuştii de soc cu fructe pârguite.

         Pe cer se unduiesc două aripi de şorecar, se agită lăstunii cu ţipurituri de apropiată tristeţe. S-a dus vara ca un fum! La drum! La drum!

         Cobor cu traista aruncată peste umeri, siropul de mere îmi curge gâdilat pe spate, ca să-mi fie mai uşor, cânt în murmurare, o obosită manea...

         "Îmi fac casă-n Poderei
          Să moară duşmanii mei!"

   Evadatul in pijama

© yves hoza