Colonia Lăstunică

         De parcă ar fi ştiut, de parcă ar fi vrut, luni au apărut primii sfrâncioci; doi bărbătuşi roşcaţi, piraţi întârzâiaţi, în livada brigadirului, dinspre aripa veche a şcolii. Dinspre faţadă, spre răsăritul la care se uită bustul lui Iustin, dincolo de Someş, au zărit grangurul. Lăstunii au găsit în râpă material pentru casa lor de lut şi zidesc nebuneşte, cu coada uşor înfurcată proptită în perete, cărămizi rotunde peste buline ronde într-un căuş adăpostit sub unghiul din acoperişul primăriei. Dar şi alte case cu suflete înalte se mândresc cu asemănătoare cuiburi; pe Valea Caselor, la Ionică Buia, două perechi lucrează c-un zel de oţel, la Sandu Pârlea, deasupra terasei de la etaj e val mare, mortarul moale nu se prinde de peretele neted de rigips, de nu înţelege nimnic aviaţia zburătoare, la tanti Lena e singurătate şi renovare, la streaşina învăţătoarei Ioana se vede sub streaşină o jumătate de ceşcuţă, la casa de lângă podul care ţine drumul de fier, patru locuinţe se usucă la soare; după cum văd că mişcă zidarii, cred că şi pe Purcioaia se ridică un cartier estival, iar pe Anieş, sunt bătrân de nu mai ţin minte, dar ştiu că la casa Vranău, cea placată cu ceramică, era un rând cu vreo douăzeci de apartamente sub draniţă, mai încolo, peste drum de şcoala veche, unde un dascăl a tras chiulul şi copii de-o ureche, erau încă vreo zece căniţe de tină şi trei de rândunică, iar mai sus, la cabana lui Teo, la valea Secii, puii de lăstun mi se uitau în halba mică, acu' nimică! La Ilua-Mică, unde-o călcat trenu' o furnică, un brâu de garsoniere îmbrăţişează strâns turnul bisericii! Colonia Lăstunică, de vreo cinzeci de locuinţe este tolerantă. Orice credinţă este înaltă când este vorba să-ţi creşti puii, pe care să-i treci peste lumea cealaltă, pe undeva, prin Africa!


   Destrăbălare la duş

© yves hoza 22 Mai 2011