Ce caută biodiversitatea în grădina mea?!

         Alunarul scutură nuielele din creştetul nucului. Gaiţe scormonesc printre frunzele mirositoare de la poale. Ciocănitori înşfacă sâmburii de poame uscate din prunii ogârjâţi. Presuri pigulesc grâul din ocol. Trei cocoşari scobesc merele rămase până la dulcele cocean. Un cârd de sturzi de vâsc sârlâie prin ceaţă. Un roiaş de scatii s-atârnă printre crenguţe legănate şi conuleţele de arinaşi din marginea pârâului. Prin coroniţe arămite de soc, păducel şi sălcuţe scârţâie piţigoi albaştri şi din cei graşi. Printre frunze de ştevie, pătlangină, podagriţă mai zbârnâie câţiva fluturi-păuni zdrenţuiţi, vărzari albi şi galbeni, albine încetinite, bondari ramoliţi. Cum îndrăznesc urzica cea albă, salvia, ori nalba să-şi mai ridice florile? Printre alte urzici pleoştite de brumă, furnici şi păianjeni. Pe lângă buturugi topite-n pământ au ieşit bucheţele de ghebe mieroase. Îmi îndrept spatele cocoşat şi-mi troznesc din oase! Seminţe aripate de frasin, paraşute argintate de tragopogon îmi trec peste umăr; pe-o buturugă, ultime fire de trifoi norocos! Până n-ajunge frigul la os! Fructe de toate vârstele, aur de hamei îmbrăţişat pe tulpini de sălcii şi frasin, frunze daurite de paltin fain luminate, pere mălăieţe şi prune burtoase din care curge mierea verii, câte-o elice gălbănuie, câte-o margaretă supărăcioasă şi şuie, umbre de furnici pe frunze de cruşân, puf de căpriţe tragopogon, învârtejite din pricina rotaţiei pământului, frunze de pojarniţă arse de pojarul brumii, ghebe de pucioasă pe altarul unei cioate, un firicel de salvie, stafii de prune scofâlcite, tristeţi florale, câte-o supărare; bate lumina de apus şî brumează parcă aripile cocoşarilor ce s-agită în roi mare pe sus!

   Primele semne

© yves hoza