Basmul - "Roua de Munte"

        La o preumblare călătoare, întrebătoare, cu prieteni mici şi mari de la "Roua Muntelei" spre zăpodea de la Poiana Corbului, însoţiţi de-a stânga şi de-a dreapta drumului de poveşti verzi despre sarmalele învelite în frunze de podbal, despre arinul care ar fi vrut să fie brad, întâmpinaţi de expoziţii ad-hoc de muşchi, licheni şi ferigi pe pereţii îlnalţi de stâncă ...mai apoi pe drumul curgător spre Poiana cu flori, printre hribi buni, bobiţe de zmeur, mur, frăguţe, să stăm la taclale vorbitoare între noi ori cu alte necuvântoare: şopârle prîjîte de soare, libelule-naiade albastre ori catifelate, crisomelide sidefate-n smaragd. "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă/, Aş vrea să zbor" ...dar foamea şi setea nu mă lasă! ...spunea cineva într-o carte de cetire! Aşa că-n vale repejor la cartierul general de Roua la papabun şi spălat ochişori cu imagini dintr-o micro-bibliotecă, nu înainte de-a pupa prinţesa Bombina, cea arătătoare a apelor curate şi pe mormolocii ei. Am călătorit să cucerim muntele , să îmbrăţişăm pădurea, să ne deschidem spre flori şi fluturi, dar, de fapt, toate aceste fiinţe verzi ne-au cucerit, ne-au îmbrăţişat, s-au deschis &3351;i au venit spre noi. Câtă largheţe din partea unor "lucruri" făcute vii pe care noi le considerăm nemişcătoare, ori necuvântătoare. Oare, nu cumva, noi suntem cei nemişcaţi, cei surzi şi cei orbi?! E ca şi cum treci o punte, cum am trecut şi noi dinspre ne-ştiinţă spre con-ştiinţă, e ca şi cum ai vorbi despre o altă viziune a muntelei, de la un tablou plat, fără relief, fără substanţă la unul VIU-colorat, consistent, păstos, cu stânci din temelia Veşniciei amestecat cu flori delicate şi parfumate ori translucide efemeride. Aici uriaşii Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, arinul Setilă, trăiesc strâns îmbrăţişaţi (literalmente) cu fragile zâne florale, (ţintaure, lumânărele, sulfine, orhidee), şi cu sensibili piticoţi vegetali. Uriaşul Brad de 40 de metri poate fi doborât de-un Yps de 5 mm! Muntele, Offf are adâncimi şi înălţimi asemeni sufletului uman! Poate de aceea ne-au fost oferite ca şi lui izvoarele şi pâraiele bolborositoare ale rugăciunii ca să se mai rotunjească pietrele colţate aflate pe drumurile spre Muntele Vieţii. Poate... Şi, ca în toate poveştile., chiar şi-n cele spuse la lumina zile se cuvine, să păstrăm delicat în sufleţel o undă de uimire, o umbră de taină. Hei, hei, cruzi lăstunei ...la cei ca voi e steagul verde-al Speranţei!


   Sympetrum sanguineum

© yves hoza 1 August 2018