Băltoace

         Băltoace din Nord! Bălţi cu ierburi şi stele; păsări pe lângă ele: cocoşari, botgroşi, mugurari, sticleţi, cinteze, presuri. Pe alături, piţigoi mari, albaştri, suri ş-un pănţăruş într-o grămadă de vreascuri. Mai departe, gaiţe, alunari, un cârd de ciori; mai departe doi corbi, un uli porumbar şî unul păsărar, şi mai departe umbra lunii, cosmosul! Mai aproape, urzici albe, vulturici de aur, frunze sângerânde de măceş, bărbi şi plete de clematis, săbii de iarbă înlăcrimată, degete îngălbenite de geranium, bomboane roşii în ciorchini pentru oaspeţi rari; mai aproape, păianjeni, musculiţe, broderii de argint, o închipuire de strigă desenată pe putregaiul unui măr; şi mai aproape stelele din băltiţă, cosmosul!
         Codroşi, cosaşi, fluturi întomnaţi, bondari negricioşi, mere borhotite, pere mălăieţe, prune crăpate, tătănese şi salvii albestrite. O ceată de sticleţi, zburdăcesc pe lângă firul apei, vor poposi pe mal mintinaş, stau ei aşa, cu picioruşele goale pe-un bgicaş (marmură rotunjită de apă, care se pune teasc peste varza pusă la butoi ori oala de găluşte) şi iau câte-o guruţă de apă, unu a săltat pe-o păpădie târzie apoi pe-un scai, pe-un puf de lăptucă şî iar vine la adăpat, e pe ducă, face plimbări dese, zbârnâie ca un colibri, ciuguleşte în apă, dă capul pe spate, soarbe cu lăcomie, un altfel de lichid decāt Ilie...


   Crizantema toamnei

© yves hoza