Aripi de mătase

         Mătăsarii (familia Bombycilidae) sunt locuitori ai pădurilor subarctice de mărimea unui graur (18 21cm şi vreo 70 de grame) cu penaj catifelat de culoare gri-cafeniu-trandafiriu. Pe cap poartă o creastă de pene de aceeaşi culoare, bărbia şi sprâncenele sunt negre, vârful cozii este înmuiat în galben, iar la aripi au la fiecare din remigele secundare pene scurte, îngroşate de culoare roşie a căror utilitate nu este pe deplin cunoscută. Probabil, că aceste pene ornamentale să aibă un rol în stabilirea vârstei şi sexului fiecărui individ - la juvenili şi la femele aceşti «ciucuraşi» lipsesc sau sunt în număr redus.
         Această familie cuprinde trei specii înrudite: mătăsarul boreal (Bombycilla garrulus), răspândit în nordul Euro-asiei şi al Americii de Nord, mătăsarul de cedru (Bombycilla cedrorum) locuitor înaripat al Americii de Nord (Alaska, Canada) şi mătăsarul japonez (Bombycilla japonica), care formează o mică populaţie în acest arhipelag.
         Mătăsarul european cuibăreşte în vastele păduri de conifere şi de mesteceni din nordul continentului. Cuibul semisferic este construit de ambii părinţi din ace de răşinoase, muşchi, licheni şi păr de ren, fiind plasat la 3 - 15 metri printre cetini. Puii rămân în cuib timp de 15-17 zile fiind hrăniţi de ambii părinţi exclusiv cu insecte. În restul acestei perioade, toate cele 3 specii se hrănesc cu seminţe de conifere şi boabe sălbatice de păducel, porumbar, sorb, scoruş, măceş, cătină, etc. Mătăsarii se îndoapă cu cantităţi impresionante de seminţe - aproape dublul greutăţii, într-o singură zi - sâmburii fiind eliminaţi după 8 - 30 de minute, aceste păsări «lacome» ajutând astfel la regenerarea naturală a pădurilor. Valoarea nutritivă scazută a fructelor şi rapiditatea surprinzătoare a digestiei obligă aceste păsări să plece în căutarea hranei.
         Astfel, în anii cu fructificaţie slabă, mătăsarii pornesc în adevărate invazii spre zonele temperate ale Europei în călătorii lungi de 6000 de km, ajungând uneori până în zonele nordice ale Franţei. Apariţiile neregulate şi spectaculare (în unele ierni este abundent, alteori apare în mici cârduri, pentru ca ani în şir să nu apară deloc) au rămas până de curând misterioase. Se credea că prezenţa lor în anumite regiuni anunţă război, geruri mari sau... ciumă?! de unde şi numele lui în olandeză («Pestvogel» pasărea ciumei), nemţii şi englezii numindu-l «Seidenscwanz» respectiv «Waxwing» - aripi de ceară, aluzie la penajul lor moale şi lucios. Zborul lui este asemănător cu al graurului, însă cu ondulaţii mai regulate şi o siluetă ceva mai zveltă. Cântecul lui este un sunet clar de zurgălău, un tril fin şi monoton: sirrrr sirrrr !tsriii tsriii !
         Aceşti remarcabili oaspeţi de iarnă sunt aşteptaţi în fiecare an şi-n zona nordică a ţării (Maieru, Anieş, BN).




        Mătăsar foto © Cristian Mihai

         Primele observaţii ale acestor păsări, sculptate parcă în lemn lăcuit au fost făcute în decembrie 2000. Alte observaţii ale speciei au fost notate în ianuarie, februarie şi decembrie 2001, ianuarie 2002. Din nefericire în 2003 n-am avut şansa să-i prindem în lentilele binoclului şi nici în anul următor n-am fost mai norocoşi. În 2005 am notat un efectiv de 274 exemplare, iar în 2006 am înregistrat 256 de mătăsari. Cele mai recente observaţii ale speciei au fost făcute în februarie 2011. Estimările europene ale speciei sunt aproximate la 110.000 1.000.000 de perechi.

© yves hoza